Gripa poate fi prevenită prin vaccinare antigripală
Articole de la același autor
Virusul gripal, spun specialiștii, este deosebit de periculos, pentru că acesta poate trece de la nivelul nasului și al gâtului la nivelul plămânilor, cauzând infecții severe, precum pneumonia, iar în unele cazuri poate duce chiar la deces.
La nivel mondial, gripa cauzează, anual, între 250.000 și 500.000 de decese. De aceea, specialiștii recomandă ca primă metodă de prevenire a bolii, vaccinarea anuală. Aceștia susțin că vaccinul efectuat într-un an nu poate feri populația de gripă pentru mai mult de 12 luni, fapt pentru care imunizarea trebuie reluată. Mai mult, aceștia avertizează că virusurile gripale suferă mutații de la un an la altul, iar vaccinurile se adresează tulpinilor nou apărute.
Vaccinul antigripal reduce cu 90% riscul de îmbolnăvire la copii și la adulții sănătoși și cu până la 60% riscul de complicații în cazul bătrânilor și al bolnavilor.