Hernia hiatală nu are simptome în cazul tuturor bolnavilor

231
Hernia hiatală nu are simptome în cazul tuturor bolnavilor - fondherniahiatala-1635686883.jpg
În cabinetele medicilor ajung, uneori, persoane care sunt diagnosticate cu hernie hiatală, adică situații în care o parte a stomacului trece, practic, prin hiatusul diafragmatic, în torace. Cu toate că sunt prezente la destul de mulți oameni, ele se manifestă doar în cazul unora dintre ei.

Ce se întâmplă, de fapt? În mod normal, esofagul trece de la nivelul toracelui în jos, traversează diafragmul și intră în abdomen printr-o gaură în diafragm numită hiatus esofagian. Acolo, chiar sub diafragm, esofagul se continuă cu stomacul. La persoanele cu hernii hiatale, deschiderea hiatusului esofagian este mai mare decât în mod normal, iar partea superioară a stomacului alunecă în sus sau trece prin hiatus în torace. Potrivit dr. Mihai Hrițcu, refluxul gastro-esofagian reprezintă situația în care acidul din stomac ajunge în esofag, acesta fiind rezultatul unui defect în mecanismul de supapă dintre stomac și esofag. De precizat că mucoasa esofagului este diferită de mucoasa stomacului și nu este adaptată pentru această aciditate. Refluxul gastro-esofagian produce, de obicei durere retrosternală (în spatele sternului) cu caracter de arsură, disconfort sau durere, așa zisele arsuri la stomac. Apoi, acest reflux gastro-esofagian poate fi agravat de factori mecanici și dietetici, cum ar fi excesul de greutate, consumul de alcool, cofeina, grăsimile, condimentele sau fumatul. „Se crede că aceste afecţiuni sunt cauzate de un hiatus esofagian mai larg decât de obicei, astfel favorizând alunecarea unei porțiuni a stomacului în torace. Alți factori care contribuie la instalarea unei hernii hiatale sunt scurtarea permanentă a esofagului (probabil, determinată de inflamații și a unor cicatrici datorate refluxului sau regurgitării sucului gastric acid), care trage stomacul în sus, precum și sistemul mai slab de ancorare al esofagului la diafragm care permite esofagului și stomacului să alunece în sus. Factorul declanșator este, însă, creșterea presiunii intra-abdominale secundare obezității, sarcinii, tumorilor abdominale, ascitei voluminoase”, a explicat medicul.

El a precizat că herniile hiatale sunt clasificate ca fiind prin alunecare sau para-esofagiene. Medicul spune că cele prin alunecare sunt cele mai frecvente tipuri de boală, când o parte din stomac iese în torace. Pe de altă parte, cele para-esofagiene (sau prin rostogolire) sunt caracterizate printr-o joncțiune gastro-esofagiană situată normal, dar marea tuberozitate gastrică rulează prin hiatus, lateral de esofag în torace.

Dr. Hriţcu a adăugat că dacă hernia este mai mare, atunci cresc şi șansele ca ea să fie însoțită de simptome. Când cele prin alunecare produc simptome, acestea sunt aproape întotdeauna cele din boala de reflux gastro-esofagian (BRGE) sau a complicațiilor sale. Acest lucru se întâmplă deoarece formarea herniei interferează, adesea, cu bariera (sfincterul esofagian inferior) care împiedică refluxul sucului gastric din stomac în esofag. În plus, este cunoscut faptul că pacienții cu BRGE sunt mult mai susceptibili de a avea o hernie hiatală, decât indivizii care nu suferă de BRGE.

Simptomele BRGE includ, la rândul lor, senzație de arsură în piept (arsuri la stomac) împreună cu un gust acru în gură, durere în piept, dificultate la înghițire (disfagie), tuse uscată, răgușeală sau dureri în gât, regurgitarea alimentelor sau lichid acru (reflux de acid), senzație de nod în gât. Totodată, prezența stomacului în cavitatea toracică pot determina, mai ales în herniile voluminoase, tulburări de ritm cardiac, prin iritarea centrilor generatori de impulsuri de contracție din peretele cardiac de vecinătate.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1871 secunde