În ce poziție trebuie să dormiți pentru a fi sănătoși

788
În ce poziție trebuie să dormiți pentru a fi sănătoși - pozitiesomn-1318779556.jpg
Somnul este benefic pentru sănătate, dar nu contează doar calitatea sau cantitatea, ci și poziția în care se doarme. Aceasta este opinia cercetătorilor de la Centrul de Cercetare a Somnului din cadrul Universității "Loughborough" din Marea Britanie, care au constatat că aproximativ 95% din oameni dorm în aceeași poziție pe parcursul întregii nopți. Iar postura adoptată în timpul somnului influențează starea de sănătate.
I Dormitul pe-o parte "tratează" refluxul gastro-esofagian - această poziție, foarte confortabilă de altfel, ajută la atenuarea simptomelor refluxului gastroesofagian, susțin specialiștii de la Universitatea "Loughborough". Potrivit acestora, refluxul gastroesofagian apare în urma slăbirii sfincterului esofagian interior, ceea ce permite întoarcerea unei părți a conținutului acid din stomac, care determină apariția senzației de arsură și de durere în zona respectivă. În urma testelor, cercetătorii au constatat că o soluție într-o astfel de situație este dormitul pe partea stângă a corpului. Totuși, un dezavantaj al acestei poziții de somn este faptul că poate adânci ridurile de expresie pe partea feței care ia cel mai mult contact cu perna.
I Somnul pe spate, benefic pentru artrită - persoanele care suferă de artrită și de dureri ale articulațiilor ar trebui să doarmă pe spate pentru a reduce intensitatea simptomelor. Această poziție este indicată deoarece greutatea este distribuită în mod egal și, în acest fel, nu se suprasolicită nicio regiune a corpului.
Pe de altă parte, este cunoscut faptul că poziția pe spate agravează sforăitul, cu atât mai mult dacă este vorba de o persoană supraponderală, în cazul căreia surplusul de grăsime îngustează și mai mult căile respiratorii, forțând-o să respire pe gură.
I Poziția fetusului dă dureri de cap - pe parcursul zilei, șira spinării este supusă unor tensiuni care imprimă presiune asupra discurilor vertebrale. Potrivit specialiștilor, dormitul în această poziție reduce efectele acestei presiuni, precum și durerile de spate, atâta vreme cât gâtul este corect susținut, astfel încât să fie aliniat cu restul corpului cu ajutorul unei perne potrivite. În caz contrar, dacă perna este prea înaltă sau prea joasă, mușchii pot fi suprasolicitați, ceea ce poate duce la dureri de ceafă și, implicit, la dureri de cap.
I Cu fața în jos, apar durerile de spate - poziție ideală pentru a evita sforăitul (mușchii nu mai apasă pe esofag din cauza gravitației), dormitul pe burtă poate provoca bruxism (scrâșnit din dinți), deoarece mandibula inferioară este poziționată mai în față decât în mod normal. De asemenea, persoanele care dorm astfel pot avea dureri în partea superioară a spatelui, deoarece stau cu mușchii gâtului și ai spatelui încordați din cauza posturii incorecte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 14 Octombrie 2011
Stire din Sănătate : Colesterolul îmbolnăvește picioarele
Pagina a fost generata in 2.1341 secunde