Aveți gastrită? Iată ce și cum aveți voie să mâncați

1361
Aveți gastrită? Iată ce și cum aveți voie să mâncați - gastrita1318779422-1318799291.jpg

Articole de la același autor

Tratarea corectă a unei gastrite înseamnă, în primul rând, adoptarea unui regim alimentar corect. În consecință, consumul de alcool, abuzul de cafea, fumatul, alimen-tele prea reci sau fierbinți, bucatele condimentate și stresul sunt interzise, căci pot accentua simptomele bolii. Adică a arsurilor de stomac, a grețurilor, a durerilor și slăbiciunii generale.
În schimb, meniul zilnic poate să conțină carne fiartă. Aceasta poate să fie de pui, de vită, de porc sau de pește. Sunt recomandate și făinoasele albe și mămăliga, care trebuie fiartă foarte bine. De asemenea, sunt permise brânză dulce de vaci, cașul proaspăt, laptele și ouăle fierte moi.
Bucatele trebuie preparate doar prin fierbere sau la grătar, iar pentru a evita încărcarea stomacului, este bine să se mănânce puțin și des (cinci-șase gustări pe zi), iar bucatele să fie mestecate pe îndelete.
Bolnavilor li se recomandă, de asemenea, să ia masa într-un cadru liniștit, pentru că stresul îngreunează digestia și favorizează apariția arsurilor și a balonării.
Pe de altă parte, trebuie evitată pâinea proaspătă, mai ales dacă este caldă, precum și carnea grasă sau afumată, pielea de pui, peștele gras, mezelurile, conservele, vânatul, tocăturile și prăjelile. Legumele tari, bogate în celuloză, cum sunt ceapa, usturoiul, castraveții, varza, ardeiul, conopida, țelina, ridichile, fasolea sau mazărea sunt și ele contraindicate. Mai trebuie evitate murăturile, brânzeturile fermentate, sărate și ouăle prăjite sau cele fierte tari. Citricele se încadrează și ele pe lista alimen-telor nepermise, precum și nucile, migdalele, alunele sau fisticul. Untura, slănina, untul sărat și, în general, grăsimile prăjite, dar și aluaturile dospite, bomboanele, prăjiturile de cofetărie, dulceața și gemul trebuie excluse cu desăvârșire din dietă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 22 August 2011
Stire din Sănătate : De ce se umflă picioarele vara?
Vineri, 23 Septembrie 2011
Stire din Eveniment : Hoți nesimțiți
Pagina a fost generata in 1.3061 secunde