Încă doi chirurgi de la Spitalul Floreasca se mută la Spitalul Județean Constanța

2225
2
Încă doi chirurgi de la Spitalul Floreasca se mută la Spitalul Județean Constanța - incadoichirurgi1-1389806940.jpg

Articole de la același autor

Constănțenii se află pe mâini bune și nu vor mai trebui să se ducă la București pentru a face o operație. Începând de săptămâna viitoare, echipa Spitalului Județean de Urgență Constanța se va completa cu trei medici de la Spitalul Floreasca din București.


Este vorba despre doi chirurgi și un medic anestezist care au dat săptămâna aceasta concursul pentru ocuparea posturilor și care își vor începe activitatea în cel mai scurt timp. Tot zilele trecute a avut loc și concursul pentru ocuparea a două posturi de medic, pentru specializarea oncologie și pentru specializarea dermatologie. Potrivit managerului SCJU, Dănuț Căpățână, acestea au fost ocupate de o doctoriță din județul Tulcea, respectiv o doctoriță din Constanța. "Aștept validarea concursului de către președintele Consiliului Județean Constanța și încheierea contractului. Este o chestiune de zile. Probabil că de săptămâna viitoare toți noii medici vor fi pe secții. Iată că am ajuns astfel, alături de noul director medical al spitalului, dr. Mihnea Avram, să aducem de la Spitalul Floreasca trei medici și un anestezist. Sunt specialiști cu o vastă experiență. Încercăm să întărim echipa medicală a spitalului și vom continua acest lucru", a mai spus managerul Dănuț Căpățână. Acesta a spus că în perioada următoare intenționează să aducă medici de la București și pentru secția de neonatologie și pentru terapie intensivă.


Se modernizează secția de gastroenterologie
De asemenea, se dorește și întărirea secției de gastroentorologie, unde vor fi aduși medici de la București. "Vom face un departament foarte puternic pentru că privește afecțiuni grave și des întâlnite și tehnicile au avansat foarte mult în ultimii ani. Vom cumpăra și echipamente, endoscoape noi. Ale noastre sunt vechi și depășite moral", a mai spus reprezentantul Spitalului Județean Constanța.


Mai este nevoie de medici!
Prin aducerea a cinci medici noi, din care trei din Capitală, deficitul de personal se mai reduce în Spitalul Județean Constanța. Cu toate acestea, mai este nevoie de cel puțin cinci medici pe terapie intensivă și doi la neonatologie. În plus, sunt necesare aproximativ 20 de asistente medicale, pe diferite secții. 


Comentează știrea

Lidia Pop
27 februarie 2014
medici bucuresteni

FRATILOR, NU S-A SUSTINUT NICI UN CONCURS. TRIMITETI-VA REPORTERII IN SPITAL, LA FATA LOCULUI SI VEDETI CE CONCURS A FOST SUSTINUT. NU S-A DAT NICI UN CONCURS. IAR MEDICII ASTIA NU AU LASAT CAPITALA PT CONSTANTA DE BUNI CE SUNT. TONTILOR!

Loredana
19 martie 2014
Nu esti om de cuvant

Dn.Capatan te-am dat 15.000 de euro pt post si tu le-ai dat la astea. Cum nea fost vorba? Am cazut la pace ca dupa 6 partide de s....x si 15.000 euro sunt ca si angajata. Pai se poate!!! Nu ai cuvant . Esti neserios

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2 secunde