Medicii constănțeni arată cu degetul: "Sunt pacienți care abuzează de sistem"

303
Medicii constănțeni arată cu degetul:

Articole de la același autor

Vineri, nu mai puțin de 300 de medici de familie constănțeni, și nu numai, au participat la cea de-a IV-a ediție a Conferinței Naționale de Medicină de Familie.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Medicilor de Familie "Tomis" Constanța, în colaborare cu Universitatea "Ovidius" - Facultatea de Medicină și Colegiul Medicilor din Constanța. La întâlnire, a fost prezent și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Cristian Bușoi, aflat la Constanța pentru dezbaterea care privește reforma în sănătate.

Printre subiectele pe care medicii constănțeni le-au abordat în discuția cu președintele CNAS,

s-a numărat și cardul de sănătate, subiect în jurul căruia au fost lansate mai multe propuneri respinse de medicii de familie.

"Așa cum am spus-o în repetate rânduri, aprobăm cardul de să-nătate, suntem conștienți de necesitatea lui, ne dorim ca el să ajungă în sistem pentru o mai bună monitorizare a pacienților, însă considerăm că decizia Ministrului Sănătății de a nu îl distribui prin medicii de familie este o decizie înțeleaptă, care nu poate decât să ne bucure. Spun acest lucru pentru că distribuirea cardurilor ar reduce semnificativ din timpul acordat pacientului, iar acest lucru ar știrbi și din actul medical.

Pe de altă parte, ne bucură faptul că președintele Casei a răspuns invitației noastre de a participa la aceste discuții și de a încerca să găsim împreună cele mai bune soluții la problemele existente din sistem. De altfel, acesta a recu-noscut valoarea medicinii de familie, importanța ei în sistemul de sănătate și faptul că ea reprezintă pilonul de susținere al sistemului sanitar", a declarat, pentru "Cuget Liber", dr. Laura Maria Condur, președintele Asociației Medicilor de Familie "Tomis" Constanța.

"Puntea între medicii de familie și spitale trebuie consolidată"

"Prima alegere a unui pacient trebuie să fie medicul de familie și nu spitalul", susține dr. Rodica Tudoran, șefa secției de urgențe a Spitalului Județean Constanța, prezentă și ea la eveniment. Specialistul a atras atenția asupra faptului că o mai bună comunicare între medicii de familie și cei din cadrul spitalelor ar debloca activitatea medicală, iar medicii ar avea mult mai mult timp la dispoziție pentru rezolvarea cazurilor cu adevărat grave.

"Puntea între medicii de familie și spitale trebuie consolidată astfel ca pacienții să ajungă la medicul de familie pentru problemele de sănătate curente. De altfel, dumneavoastră, medicii de familie, aveți competențele necesare pentru a rezolva cel puțin 80% dintre cazurile care ajung la cabinet. De aceea, trebuie să încercăm să ne educăm împreună pacienții să nu apeleze la serviciile de urgență pentru simple stări febrile sau dureri abdominale. Din punctul meu de vedere, urgențele majore sunt reprezentate de stopul cardio-respirator sau de accidentele vasculare. Nu spun întâmplător acest lucru, pentru că media de pacienți pe o gardă de 24 de ore este de 400-500 de pacienți, iar vara, depășește lejer 600", a declarat dr. Rodica Tudoran.

Pe de altă parte, medicul este conștient că pacienții care ajung la urgențe sunt împărțiți în două categorii: cei asigurați, care cunosc legea și care ajung la spital în situații grave, iar pe de altă parte sunt neasigurații, o categorie de pacienți pentru care nu contează decât să fie tratați.

"Știm cu toții că sunt și situații în care într-adevăr e nevoie de servicii de urgență, însă mai știm că foarte mulți dintre cei care «fac casă» pe holurile spitalului, în urgență, sunt neasigurați care abuzează efectiv de sistem", completează dr. Tudoran.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 25 Iunie 2013
Stire din Sănătate : Medicii își anunță demisiile
Pagina a fost generata in 0.442 secunde