Dentiția întârziată la copii, cunoscută sub denumirea de dentiție tardivă este reprezentată de apariția dinților la nivelul cavității bucale la copii după împlinirea vârstei de un an. Potrivit specialiștilor, dentiția este cea mai dură structură a organismului uman, fiind alcătuită din totalitatea dinților aflați în interiorul cavității bucale. Pe parcursul vieții, fiecare individ beneficiază de două dentiții: dentiția de lapte, care apare de la vârsta de șase luni până la aproximativ trei ani și dentiția definitivă, care apare de la vârsta de șase ani. Cea întârziată reprezintă o adevărată problemă în rândul celor mici, deoarece ei nu pot consuma alimente tari (datorită imposibilității de a le mărunți). Totodată, întârzierea dentiției de lapte este, de cele mai multe ori, urmată de întârzierea apariției dentiției definitive.
Conform datelor medicale, întârzierea erupției dentare după vârsta de 18 luni, impune consultarea unui medic stomatolog. În general, vorbim de o serie de factori de risc ai dentiției întârziate, majoritatea dobândiți din perioada dezvoltării fetale intrauterine. Astfel, pentru a preveni întârzierea erupției dentare, se recomandă adoptarea unei alimentații sănătoase și echilibrate de către gravidă, care să asigure necesarul de calciu, de minerale, de vitamină D și alte vitamine pe perioada sarcinii.
Totodată, se recomandă alimentarea exclusivă a bebelușului cu lapte matern (dacă este posibil acest lucru) în primele luni de viață, fiind bine cunoscut faptul că laptele matern asigură necesarul de vitamine și minerale pentru cel mic în perioada lactației. De asemenea, după diversificarea alimentației copilului, se recomandă administrarea unei diete alimentare echilibrate, care să prevină apariția unui astfel de deficit.