Neurostimularea, metoda care ne ajută să scăpăm de oboseala tehnică

182
2
Neurostimularea, metoda care ne ajută să scăpăm de oboseala tehnică - neurostimulare-1692639569.jpg

Articole de la același autor

Stimularea creierului cu impulsuri electrice la domiciliu a devenit o practică tot mai populară printre tineri entuziaști care spun că îi ajută să gândească mai bine. Totuși, știința din spatele motivului pentru care tratamentul ar putea funcționa se află încă într-un stadiu incipient.

Majoritatea tehnicilor de neurostimulare folosesc electrozi (conductori de electricitate) care se plasează în anumite locuri de pe cap. Electrozii trimit impulsuri electrice mici prin craniu spre creier. Tratamentele prin neurostimulare sunt efectuate, de regulă, în spitale sau în cabinetele medicale. Mai nou, însă, neurostimularea la domiciliu este o practică tot mai folosită de diferite persoane care spun că în acest fel își îmbunătățesc starea mentală și pot lucra sau studia mai bine. Alții spun, totodată, că prin această metodă pot intra într-o stare de meditație mai profundă și gândirea le este mai clară.

Cu toate acestea, specialiștii susțin că neurostimularea nu este lipsită nici de riscuri. Profesor asistent de etică medicală, Anna Wexler, susține că nu se așteaptă ca neurostimularea să aibă un succes răsunător până când studiile nu demonstrează că practica este cu adevărat benefică. Principalele efecte secundare ale neurostimulentelor se numără mâncărimea, senzații de furnicături și mici arsuri. Oamenii care utilizează constant metoda acasă susțin că efectele secundare nu sunt grave. Dar neurostimularea ar putea avea și mai multe efecte. De exemplu, ar putea îmbunătăți unele abilități cognitive în detrimentul altora.



Comentează știrea

Forma de Expunere
21 august 2023
"Dar neurostimularea ar putea avea și mai multe efecte"

Asa informativ e bun articolul. Pt. claritate pai iar sa citesti de 2 ori, adica nu e natural expus. Un principiu simpu : "Simplitatea sau Usurinta pe Lectura" plus "Calitatea". Pe efecte avem 2 categori [bune si cele nedorite], ca mereu e un risc. "Dar neurostimularea ar putea avea și mai multe efecte" , care tipologie. Mai era nevoie de 1 cuvant si era un articol si bine prezentat. [efecte benefice] ... plus mai sus ziceti de efecte secundare grave si ulterior asa intuit ar fi ca tot de alea nocive zici [e o ordine normala de intelegere daca nu precizezi ... cam asa se citeste ziarul, in sensul ca nu e Tratat de Medicina ! ceva mai rapid pe lectura, pe diagonala pina gasesti ceva interesant]. Plus ulterior, iar pe a-3-a lectura : "De exemplu, ar putea îmbunătăți unele abilități cognitive în detrimentul altora". Putem sa reformulam cu "efecte contradictorii". Dupa urmatoarea idee, iar e o formulare neadecvata. Mai degraba: "Neurostimularea poate avea si alte efecte pe cumul de beneficiu cu risc" [asta ziceti ulterior: +cognitiv si pe -neprecizat]. [-nepreciat]. macar 1 efect nociv. 3 Lecturi cu atentie doar pentru ultima parte ! Repet: Relativ interesanta tema iar imaginea reprezentativa [aici sint preferinte : "pt. mine"] dar pe continut un pic lucrat si pe claritate !

"deductibil" pe baza articolului
22 august 2023
"neurostimularea ar putea îmbunătăți unele abilități cognitive în detrimentul altora"

Are si medicina rolul ei, dar cind esti timpit cum sa te ajute ? Iti arde creierul practic ! [vorba de "nespecialist pe medicina" sau din asta care a mai mesterit pe electronice ... in sensul ca vine la reparat si aparatura din asta cu pacient cu tot ]. Doar din ultima idee, pe risc ca poate sa afecteze orice, inclusiv abilitatile motrice [ramai paralizat dar foarte destept !] Asa doar cu notiuni de baza pe medicina si logica simpla, poate daca ai suferit o trauma sa fie o alternativa si tensiunea pe creier [electrosoc, are si asta rolul lui]. Prin constructie e bine sa nu intervii prea mult pe tiparul natural al omului [e un fel de alterare pe comparatie cu genetica. Pai mai era unul pasionat de pitici si puritatea rasei. Sau pe papica cu super-oaia de 90kg]. Poate la eprubeta pentru plozi sa nu mai iasa timpi o fi tendinta viitorului, cam asa ceva ar fi prentru unii progresul.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7798 secunde