Nu neglijați semnele de hipotiroidism ale copiilor!

390
1
Nu neglijați semnele de hipotiroidism ale copiilor! - hipotiroidismdreduardcircoendocr-1384192758.jpg

Articole de la același autor

Hipotiroidismul nou-născutului și al sugarului, afectează copilul pentru tot restul vieții, însă este foarte important ca părinții să știe că există și forme tranzitorii, dar care, de asemenea, trebuie identificate și tratate cel puțin până la vârsta de doi ani. Aceste forme tranzitorii pot să fie datorate unui exces de aport de iod la mamă, sau în momentul nașterii, sau la copii cu mare grad de prematuritate la naștere. Indiferent de situație, tratamentul trebuie început în oricare din aceste situații cât mai devreme.

"Analizele periodice vizează nivelul hormonal, iar acesta trebuie să fie permanent corect, iar corectitudinea depinde de adaptarea dozei de hormoni tiroidieni, doză care este adaptată odată cu creșterea copilului ca masă corporală. Excesul hormonal nu trebuie să aibă loc, dar în niciun caz el nu trebuie să ne sperie, ci deficitul de hormoni.

Mulți se gândesc asupra unor teoretice efecte adverse asupra corpului când vine vorba de tratamentele hormonale, dar este vorba despre o necunoaștere a situației, sunt temeri nejustificate ale unor părinți care au făcut ca mulți copii să rămână cu stigmate neuropsihice. Acești copii cu handicap neurosomatic sunt în primul rând o dramă pentru ei, pentru familie și pentru societate. «În absența hormonilor tiroidieni, spunea Parhon, orice civilizație ar fi imposibilă».

Tratamentul acestor copii se poate administra chiar la suspiciuni modeste de diagnostic, este permanent până la 2-3 ani, când se recomandă o pauză de o singură lună când cazul este rein-vestigat pentru a se elimina hormonii din tablete. Până atunci nu se face pauză, pentru că orice pauză costă dezvoltarea creierului copilului. După vârsta de doi ani, creierul este complet dezvoltat. Există situația în care copilul este hipo-tiroidian și atunci se confirmă diagnos-ticul și trebuie să continue toată viața tratamentul sub control periodic", explică dr. Eduard Circo, specialist în cadrul secției de endocrinologie din Spitalul Județean Constanța.  

Comentează știrea

christian louboutin rolando
28 februarie 2014
christian louboutin rolando

christian louboutin high heels shoes silver spike Stiri Sănătate : Nu neglijați semnele de hipotiroidism ale copiilor! | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online christian louboutin rolando http://mysonic.delmonsolutions.com/images/christian-louboutin-canada.asp

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.478 secunde