Pacienții vor ajunge mai des la medicul de familie

312
1
Pacienții  vor ajunge mai des  la medicul de familie - pacientiivorajunge-1401814034.jpg

Articole de la același autor

În loc să ajungă de zece ori pe an la spital, pacienții ar trebui să meargă mai des la medicii de familie, susțin reprezentanții spitalelor constănțene. Aceștia sunt de părere că numai în acest fel se va reduce numărul pacienților internați pentru afecțiuni banale, iar banii vor fi folosiți pentru cazurile cu adevărat grave.

"În privința diagnosticării pacienților, lucrurile sunt foarte clare. Pentru că acum vom avea libertatea de a trata bolnavii în spital doar câteva ore, deci fără costuri suplimentare la mâncare, cazare și tratament, vom scuti din cheltuieli. În rest, pacienții vor ține mai des legătura cu medicii de familie și nu vor mai ajunge la spital de zece ori pe an. Singura excepție este dată de afecțiunile asociate și de complicațiile medicale, când bolnavul are nevoie de monitorizare permanentă și tratament intra-spitalicesc. Tot în ambulatoriul de specialitate se vor rezolva și consultațiile post-operatorii și pansamentele", a explicat managerul Spitalului Județean Constanța, Dănuț Căpățână. 

Comentează știrea

bel air 5s for sale
18 iunie 2014
bel air 5s for sale

jordan 11 concord for sale http://www.myshoesonlines.com/ http://www.myshoesonlines.com/ bred 11s[url=http://www.myshoesonlines.com/][b]jordan 11 bred for sale[/b][/url] bel air 5s for sale

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.67 secunde