Piramida nutrițională, cea mai bună dietă! Urmeaz-o și tu!

821
2 min citire
Piramida nutrițională,  cea mai bună dietă!  Urmeaz-o și tu! - piramida-1475685778.jpg
În zilele noastre, Internetul este suprasaturat de informații despre cum să te hrănești sănătos. În timp ce unii specialiști în nutriție mizează pe o dietă diversificată, din care să nu lipsească nicio grupă de alimente, alții pun accentul pe diete extreme de genul celor raw-vegan, frugivore, și lista poate continua. Ministerul Sănătății, însă, a dat publicității o serie de recomandări care pun punctul pe "i" atunci când vine vorba de sursele de sănătate luate direct din farfurie. Și pentru a ne fi mai ușor să asimilăm informația, specialiștii din MS au elaborat așa numita "Piramidă alimentară" - o exprimare grafică a recomandărilor nutriționale, a cantităților și a tipurilor de alimente ce trebuie să fie consumate zilnic pentru a menține starea de sănătate și pentru a reduce riscul de dezvoltare a diverselor boli legate de alimentație.
Cinci grupe de alimente
Piramida alimentară cuprinde următoarele grupe: pâine, cereale, orez și paste (6-11 porții pe zi); legume și vegetale (3-5 porții pe zi); fructe (2-4 porții pe zi); lapte și derivate (2-3 porții pe zi); carne, pește, ouă (2-3 porții pe zi).
Piramida alimentară subliniază în același timp echilibrul, varietatea și moderația cu care este necesar ca unele alimente să fie consumate, punând accent pe consumul cerealelor, legumelor și fructelor.
Sunt reprezentate grafic alimentele ce furnizează macronutrienții (glucide, proteine, lipide) și micronutrienții (vitamine, minerale) necesari pentru a menține starea de sănătate a populației.
Cerealele, legumele și fructele sunt cel mai bine reprezentate în piramida alimentară, ca fundament al alimentației echilibrate, numindu-le "bază" pentru o nutriție adecvată și pentru sănătate, deoarece pot reduce riscul de apariție a bolilor cronice.
Aceste alimente stau la baza dietelor sănătoase, având un conținut scăzut în grăsimi saturate, colesterol, zahăr și sodiu (dăună-toare în cantități excesive).
Ele trebuie acompaniate de alimente bogate în proteine (lapte, brânză, pește, carne și produse din carne cu un conținut scăzut în grăsimi), reprezentate grafic în al treilea nivel al piramidei, punându-se accent în ultima perioadă pe consumul cărnurilor albe în defavoarea celor roșii.
Vârful piramidei, având cel mai mic volum, este reprezentat de grăsimi și de produse zaharoase. Această porțiune nu are atașate recomandări în ceea ce privește numărul de porții, ci doar mențiunea de a fi consumate rar și în cantități mici.
Alături de recomandările dietetice, activitatea fizică efectuată zilnic aduce un real beneficiu, fiind o modalitate de a obține și de a menține totodată o greutate corporală normală, atât în rândul adulților, cât și la copii și ado-lescenți.
Reguli pentru o alimentație curată
"Păstrează-ți plăcerea de a mânca; alege alimente variate; alimentează-te corespunzător, astfel încât să-ți menții greutatea normală; consumă o cantitate mare de cereale, fructe și legume; consumă alimente care conțin o cantitate mică de grăsimi; produse zaharoase rafinate doar ocazional; consumă alcool cu moderație sau deloc; menține echilibrul între aportul alimentar și activitatea fizică", precizează Ministerul Sănătății, în "Ghidul pentru o alimentație sănătoasă". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0403 secunde