Președintele Colegiului Medicilor din România, trimis în judecată

113
Președintele Colegiului Medicilor din România, trimis în judecată - vasileastrstoae-1397748997.jpg

Articole recomandate

Președintele Colegiului Medicilor din România și rector al Universității de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa", din Iași, profesorul Vasile Astărăstoae, a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași pentru conflict de interese. 
În rechizitoriul procurorilor se arată că acesta s-ar fi angajat pe el însuși în proiectul european "Standarde europene pentru programe post-doctorale competitive de formare în domeniul managementului, cercetării avansate și expertizei psihiatrice medico-legale" câștigat și implementat în 2010 de Institutul de Medicină Legală din Iași, al cărui director era la vremea respectivă Vasile Astărăstoae, informează Mediafax. 
"În cadrul acestui proiect, inculpatul, în calitate de director al IML, a încheiat contracte de muncă și de prestări servicii cu sine însuși, semnând atât la rubrica angajatorului, cât și cea a angajatului", a declarat procurorul de caz Adina Bocai, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.
Anchetatorii susțin că pe toată durata celor 36 de luni ale proiectului ar exista un contract de prestări servicii încheiat de prof.dr. Vasile Astărăstoae, în calitate de director IML și persoană fizică, pentru suma de 180 de lei pe oră, 20 de ore pe săptămână. 
În rechizitoriu este precizată și existența unui contract individual de muncă în care, având funcția de manager de proiect, ar fi primit, lunar, 9.087 de lei. Valoarea integrală a proiectului a fost, conform procurorilor, 8,7 milioane de lei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 03 Noiembrie 2011
Stire din Sănătate : Medicii români trebuie protejați
Pagina a fost generata in 0.353 secunde