Probele de apă plată și lapte praf, analizate. Ce au descoperit inspectorii

269
Probele de apă plată și lapte praf, analizate. Ce au descoperit inspectorii - babytemperaturefeverwithsymptoms-1455524560.jpg

Articole recomandate

Probele de lapte praf și apă plată analizate sunt conforme, iar apa din rețelele publice folosită la prepararea hranei copiilor internați la București este potabilă, au anunțat, azi, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Argeș.


Potrivit unui comunicat al DSP Argeș, au fost recoltate probe de la domiciliile copiilor, de la Spitalul de Pediatrie Pitești, precum și din alimente, din apa din rețeaua publică și din apa îmbuteliată care au fost folosite la prepararea hranei pentru copii, înainte de apariția simptomatologiei.

În urma analizelor a rezultat că apa folosită la blocul alimentar al Spitalului de Pediatrie Pitești, precum și la domiciliile mai multor copii din Pitești, Topoloveni și Ștefănești este potabilă. S-a stabilit, totodată, că și apa minerală necarbogazoasă recoltată din două rețele de hipermarketuri este potabilă.

În schimb, apa din sursă proprie folosită într-o gospodărie din Mărăcineni, care din declarațiile părinților era folosită doar la prepararea supelor, precum și cea de la un izvor public din Ștefănești, despre care tatăl a declarat că nu a fost folosită pentru hrana copilului, a fost găsită ca fiind nepotabilă.

"Probele de lapte praf recoltate din farmacii corespund standardelor în vigoare, iar microaeroflora și suprafețele de la Spitalul de Pediatrie Pitești se încadrează in limite normale", se precizează în comunicat.

Conform aceleiași surse, niciun copil din județul Argeș nu mai a fost transferat în ultimele patru zile la vreo unitate sanitară din București cu boala diareică acută complicată.

"Restul pacienților prezenți la unitățile sanitare din județul Argeș în ultimele 24 de ore se încadrează în media zilnică specifică sezonului, diagnosticele fiind variate, caracteristice vârstei", se mai menționează în comunicatul DSP Argeș.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3673 secunde