Apă de la robinet, vândută drept apă plată. Cum sunt înșelați cumpărătorii

2077
2
Apă de la robinet, vândută drept apă plată. Cum sunt înșelați cumpărătorii - fotofondapa-1438967753.jpg

Articole de la același autor

În zilele acestea toride, medicii recomandă să bem cât mai multă apă. Dar ce ne facem atunci când producătorii îmbuteliază, de fapt, apă de la robinet, și o vând drept apă minerală sau apă plată cu proprietăți miraculoase?


Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a desfășurat, zilele acestea, o acțiune tematică de control privind respectarea prevederilor legale referitoare la modul de comercializare, etichetare, prezentare și publicitate a apelor minerale naturale și a apelor de izvor. În total, au fost controlați 827 operatori economici, din care 71 de distribuitori, 679 de magazine, 55 de stații peco și 22 de producători. La mai mult de jumătate din acestea au fost descoperite abateri. De altfel, aproape un sfert din apa verificată nu respecta prevederile legale în vigoare privind protecția consumatorilor.


Comisarii OPC au dispus oprirea definitivă și retragerea de la comer-cializare a unei cantități de aproape 13.000 de litri de apă minerală naturală și apă de izvor îmbuteliată, în valoare totală de 11.438 de lei, care avea ca-racteristici organoleptice neconforme, era depozitată în condiții improprii, adică la temperaturi mai mari decât cele impuse de producători și sub acțiunea directă a razelor solare, sau era expirată. De asemenea, au fost opriți temporar de la comercializare peste 84.694 de litri de apă minerală naturală și apă de izvor, până la remedierea neconformităților constatate. În total, au fost aplicate 487 de sancțiuni contravenționale, constând în 326 de amenzi, însumând 902.200 de lei și 161 de avertismente pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor.


Etichete care ne păcălesc!
Pe lângă apă expirată de două luni de zile, apă ținută la soare sau cu ambalaje distruse, comisarii au găsit numeroase cazuri în care consumatorii erau induși în eroare de informațiile de pe etichete. Astfel, pe unele etichete erau utilizate diferite denumiri sau caracterizări ce nu puteau fi probate. Sintagmele de genul "Apa de 7 ori mai bună", "Hidratează mai bine decât apa obișnuită", "Crește imunitatea organismului", "Este un puternic antioxidant", "Scade colesterolul", "Reduce procesul de îmbătrânire", "Recomandată în curele de slăbire", toate au fost sancționate de către reprezentanții ANPC, pentru că producătorii nu au putut să facă proba acelor caracterizări. În plus, unii producători foloseau înscrisuri incorecte, inexacte, de natură să creeze confuzii cu apele minerale naturale (produse care nu se regăseau în Lista apelor minerale naturale), ape carbozificate care conțineau în denumirea comercială sintagma "apa minerală naturală", inducând în eroare consumatorii, sau apă minerală pe a cărei etichetă nu era menționat locul unde este exploatată sursa sau numele acesteia.


Nu cumpărați produse ținute la soare!
"În această perioadă a anului, consumul de ape minerale naturale și de izvor crește considerabil. Sfătuiesc consumatorii să fie atenți la modul de depozitare a apelor și să nu cumpere produsele care se află sub directa acțiune a razelor solare, precum și să verifice datele înscrise pe etichetă, precum data durabilității minimale și înscrisuri ce nu pot fi probate. Produsele care nu respectă cerințele consuma-torilor trebuie refuzate", ne recomandă președintele ANPC, Marius Alexandru Dunca.


Comentează știrea

Miruna
7 august 2015

4. Bani de la zero! Ti- ai dorit vreodata sa ai propria ta afacere pe care sa o construiesti de la zero, dar nu ai avut timp si rabdare sa faci asta? Acum iti oferim un sistem care functioneaza bine si rapid in asa fel incat sa ajungi sigur la castiguri consistente. Te asteapta o cariera noua si interesanta! Solicita acum mai multe informatii la adresa de email: [email protected]

adi
9 august 2015
anunt

Căutam Operatori calculator pentru publicare anunțuri. Se lucrează comod de acasă aprox. 3 ore pe zi. Cerințe: - cunoștinte minime PC - necesar calculator - conexiune internet - răbdare - seriozitate .Nu este necesară experiență. Instruire gratuită oferită sub forma unor lecții prin mail(contactați-mă doar pe e-mail). Acolo veți găsi toate răspunsurile la toate întrebările atât timp cât citiți cursurile. Veți trece mai întâi prin instruire, apoi care doriți, o să începeți să lucrați. Program part-time. Acest proiect vizează piața americană a cărților electronice. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1348 secunde