Protestul medicilor se va încheia curând

184
Protestul medicilor se va încheia curând - medicidefamilie-1515159213.jpg

Articole de la același autor

Președintele Societății Naționale de Medicină de Familie, Rodica Tănăsescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că este ilegal ca CNAS să nu prelungească contractele și cu medicii de familie care nu au semnat actele adiționale, precizând că protestul se va încheia în curând, dar fără niciun rezultat."La nivelul CNAS, s-a realizat o imensă gafă ieri, când au impus caselor locale să nu mai contracteze cu medicii care nu semnaseră actul adițional până atunci, ceea ce reprezintă o încălcare a legii. Una dintre principalele obligații ale Casei este aceea de a contracta servicii pentru toată populația țării, cu toți medicii sau cabinetele, cu unitățile legale, care au pacienți. Ei au dat de înțeles că există o limită, dar tot ei, la nivelul celorlalte segmente, nu au terminat contractarea în foarte multe zone ale țării, nici pentru ambulatoriul de specialitate, nici pentru paraclinic, nici pentru spitale. Tot ei, în anii precedenți, nu au ținut cont de semnarea retroactivă și au făcut-o cu mare lejeritate. Așadar, nu poți să tratezi aceeași lege după cum îți convine", a declarat Rodica Tănăsescu.


Potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, 25% dintre medicii de familie nu au contractele prelungite, ceea ce înseamnă că aproximativ 4,5 milioane de oameni pot rămâne fără trimiteri sau rețete compensate.

"CNAS a dat directive la nivelul caselor locale, sub amenințări, să nu contracteze cu medicii care nu au semnat aceste acte adiționale. Acest lucru arată că CNAS este o instituție opresivă, care folosește banii asiguraților ca instrument de șantaj la adresa medicilor și nu încearcă să rezolve problemele, măcar cele care se referă la legislație și la drepturile oamenilor de a-și primi drepturile medicale. Acest lucru arată că se ascund problemele sub preș", a adăugat președintele SNMF.Medicii de familie anunță că protestul pe care l-am început miercuri, 3 ianurie, se va încheia în zilele următoare. De asemenea, dacă nu vor avea toți pacienții acces la consulații gratuite, trimiteri și rețete compensate, medicii spun că se va ajunge în instanță.

"Sigur, vom înceta, la un momendat, azi, maine sau poate luni, acest protest, dar asta nu înseamnă că problemele s-au rezolvat. Este un lucru trist să constatăm că mulți dintre colegii noștri au fost extrem de temători și nu au înțeles că interesele noastre, ale tuturor este să impunem Casei o legislație mai bună, mai corectă în favoarea oamenilor și în favoarea profesiei medicale. Această teamă accentuată a dus la înăbușirea acestui protest. Noi am încercat toate celelalte forme de protest tocmai pentru a nu se ajunge aici. Se va rezolva până la urmă pentru că scandalul va fi foarte mare. Dacă nu se va rezolva, vom recomanda și vom plăti avocați pentru 4,5 milioane de cetățeni care să dea în judecată CNAS-ul pentru că nu le respectă drepturile", a precizat medicul.

Joi, CNAS a anunțat că perioada de prelungire a contractelor cu cabinetele de medicină de familie s-a încheiat.

"Furnizorii de servicii medicale care nu au semnat actele adiționale vor putea intra în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate în baza unor contracte cu durata determinată (până la 31 martie a.c.) ce vor putea fi încheiate la o dată anunțată ulterior de casele de asigurări de sănătate. Menționăm că până la încheierea perioadei de prelungire a contractelor cu casele de asigurări de sănătate peste 75% din medicii de familie au semnat actele adiționale menționate. Totodată, precizăm că asigurații cu urgențe medico-chirurgicale precum și cu 59 de afecțiuni nominalizate în anexa la prezentul comunicat (între care se numără afecțiunile oncologice, diabetul, hepatita cronică, astmul bronșic, dar și afecțiunile copilului cu vârsta sub un an) se pot prezenta la consultație direct la medicul specialist, fără a fi necesar bilet de trimitere", transmite CNAS.

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu consideră "etic și normal" ca medicii de familie care protestează față de birocrația din sistemul de sănătate să folosească pacienții în negocieri, precizând că "există loc de mai bine la finanțare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 03 Ianuarie 2018
Stire din Sănătate : La ce ne ajută vitamina D și calciul?
Pagina a fost generata in 0.8962 secunde