Apel umanitar. Haideți să salvăm un băiețel de patru ani!

409
Apel umanitar. Haideți să salvăm un băiețel de patru ani! - copilbolnav-1515159222.jpg

Articole de la același autor

Deși nu are decât patru anișori, Darius Lazăr, din Cogealac, județul Constanța, are mari probleme de sănătate. La vârsta aceasta el cântărește doar nouă kilograme, nu merge, nu vorbește, nu stă în fund, nu are control asupra capului și cel mai grav, nu poate spune dacă îl doare ceva.

La naștere, băiețelul s-a asfixiat cu cordonul ombilical și a venit pe lume aproape mort (scor Apgar 1). Doar inimioara îi bătea foarte slab... Resuscitarea lui nu s-a făcut imediat, apoi a durat 20 de minute. Din cauza lipsei de oxigen, creierul lui a fost grav afectat, în special acei centri care țin de coordonarea mișcării. Imediat după naștere, medicii le-au spus părinților să se aștepte la ce este mai rău, pentru că sunt șanse mari să nu trăiască. În primele trei zile, a făcut convulsii care i-au afectat creierul și mai tare. Ulterior, a fost intubat câteva zile, iar apoi, timp de trei săptămâni, în comă indusă.

După o lună de la externare copilul nu plângea, nu urmărea cu privirea și nu se hrănea corespunzător. Până la vârsta de trei luni, el a fost gavat (i se introducea sonda pe nas, până în stomac).

În prezent, după multe căutări, părinții au găsit Clinica LIV HOSPITAL din Istanbul, specializată în terapia cu celule stem, care l-ar putea face bine pe micuț. Din păcate, o singură sesiune de tratament cu infuzie de celule stem costă aproximativ 11.000 de euro. Pentru început, Darius trebuie să facă două injecții, ambele pe data de 23 ianuarie, urmând ca în lunile următoare să facă alte patru sesiuni.

În sprijinul familei Lazăr a venit Asociația "Salvează un Suflet de Inger", care a demarat de urgență campania de strângere de fonduri, pe platforma https://salveazaunsuflet.ro/cause-posts/lazar-darius-stefan/, unde oamenii cu suflet pot dona cu ajutorul unui card de credit sau prin Paypal.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3912 secunde