Concurs Rozaceea, "acneea" adultului

4379

Articole de la același autor

Rozaceea este o afecțiune a pielii caracterizată prin roșeață, coșuri, erupții la nivelul pomeților, nasului, frunții, bărbiei. Afecțiunea poate provoca arsuri și sensibilitate crescută la nivelul ochilor, însă poate fi controlată prin medicație corespunzătoare, prin evitarea factorilor declanșatori, dar și printr-o igienă corespunzătoare.

Afecțiune a glandelor sebacee și a circulației de la nivelul feței, rozaceea mai este cunoscută ca fiind acneea adultului.
Luminița Cristurean, medic specialist dermatolog la Clinica de Dermato-Venerice din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, precizează că rozaceea se manifestă în funcție de stadiul clinic.
Persoanele care au tenul deschis și vârste cuprinse între 30 și 60 de ani sunt predispuse la apariția acestei afecțiuni. Femeile sunt mai susceptibile decât bărbații, însă ei fac forme mai severe de acnee rozacee.

Afecțiunea poate afecta vederea
Primul simptom care apare, potrivit specialistului, este înroșirea pielii, care poate dispărea de la sine. Pielea înroșită apare de la emoții, soare, căldură. În stadiul al doilea al bolii sunt vizibile vasele de sânge pe zona obrajilor și nasului, însă dispar
la presiune. În următorul stadiu apar papulo-pustule care se pot infecta și transforma în coșuri.
Acneea rozacee poate să determine arsuri și sensibilitate crescută la nivelul ochilor și pleoapelor. "În stadiul IV, rozaceea poate afecta ochii, pacientul fiind predispus la a face conjunctivită", ne explică Luminița Cristurean.
Netratată, boala se agravează, roșeața devine permanentă, coșurile se hipertrofiază, devin mai mari. La nivelul nasului, mai ales la bărbați, poate apărea o îngroșare a pielii.

Igiena deosebită previne rozaceea
Rozaceea poate fi controlată prin medicație și prin evitarea factorilor declanșatori. Potrivit medicului specialist dermatolog, tratamentul se stabilește în funcție de stadiu: "În stadiul eritematos, cei afectați trebuie să se protejeze de soare și, mai ales, să aibă o igienă deosebită. În stadiu mai avansat, se administrează antibiotice orale și se poate ajunge până la corecția chirurgicală", precizează specialistul.
Nu trebuie să neglijăm boala, mai ales pentru că poate duce la apariția unor noduli localizați la nivelul nasului și ai feței. Evoluția bolii este de lungă durată și nu se poate vindeca spontan.
Tratamentul este recomandat să fie făcut sub stricta supraveghere a medicului dermatolog, deoarece specialistul poate stabili cu exactitate forma clinică a bolii și tratamentul personalizat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5461 secunde