Sângerările gingivale anunţă, uneori, infecţii puternice în cavitatea bucală

205
Sângerările gingivale anunţă, uneori, infecţii puternice în cavitatea bucală - sangerarigingivale-1627910938.jpg

Articole de la același autor

Foarte multe persoane au probleme cu gingiile, fie că este vorba despre o simplă sângerare sau o inflamaţie. Problema este că majoritatea ignoră aceste semnale de alarmă, mai ales că, deseori, la fel ca mirosul neplăcut sau cariile, aceste simptome anunţă instalarea unei infecţii puternice în cavitatea bucală.

De cele mai multe ori, atunci când vă gândiţi la sănătatea dentară, tindeţi să aveţi în vedere doar tratarea şi prevenirea cariilor şi a mirosurilor neplăcute ale cavităţii bucale. Cu toate acestea, sănătatea orală porneşte, în primul rând, de la gingii, care au un rol major în menţinerea sănătăţii dinţilor şi a stării de bine, generale.

„Cei mai muţti oameni consideră că dinţii sănătoşi sunt cei lipsiţi de carii. Acest lucru este corect, dar nu în totalitate. Semnalele de alarmă apar odată cu sângerarea şi inflamaţiile gingivale, care anunţă instalarea

unor infecţii ce pot pune în pericol sănătatea dentară”, a precizat dr. Marina Necşulescu.

Cel mai adesea, sângerările şi inflamaţiile gingivale apar la adulţi datorită stilului de viaţă, consumului de alimente nesănătoase, precum fast-food sau dulciuri în exces. Deşi gustos, zahărul este extrem de nesănătos, favorizând formarea plăcii bacteriene, care la rândul ei, datorită acizilor produşi de către bacterii inflamează gingiile, determină, astfel, înroşirea şi sângerarea acestora.

Printre cauzele comune care declanşează sângerarea gingivală se află bolile gingivale, traumatismele provocate de un periaj agresiv sau de consumul unor alimente fierbinţi, fumatul sau mestecatul tutunului, dereglările hormonale, lipsa vitaminei K, folosirea unor proteze dentare necorespunzătoare sau utilizarea unor medicamente neadecvate. Mai rar, poate fi vorba şi de instalarea unor boli, precum leucemia.

Atunci când sângerările gingivale persistă, acestea reprezintă un semnal de alarmă anunţând o inflamaţie la nivelul gingiilor, cunoscută şi sub numele de gingivită. Principala cauză a apariţiei gingivitei este depunerea plăcii bacteriene, cauzată de practicarea unei igiene dentare necorespunzătoare, care are drept consecinţă acumularea de bacterii la nivelul cavităţii bucale.

Persoanelor care prezintă inflamaţii şi sângerări gingivale le este recomandat un consult medical de specialitate, pentru a interveni asupra problemei, încă din faza incipientă. Bolile gingivale netratate pot duce la apariţia unor complicaţii, precum sângerarea permanentă, instalarea bolilor parodontale sau a bolilor osului maxilarului şi chiar pierderea definitivă a dinţilor.

În plus, specialiştii recomandă un tratament de igienizare complet care constă în detartraj, periaj profesional, pentru a îndepărta placa bacteriană. De asemenea, oamenii trebuie să aibă grijă să îşi perieze dinţii după fiecare masă, cu o periuţă cu peri de duritate medie, nu moale, şi, să folosească mijloacele suplimentare de igienizare: aţa dentară, apa de gură, duşul bucal, toate pentru a preveni depunerea de tartru.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3994 secunde