Scandalul experimentelor de transplant / Cum sunt puse în pericol viețile pacienților

516
Scandalul experimentelor de transplant / Cum sunt puse în pericol viețile pacienților - transplant-1480328953.jpg

Articole de la același autor

În urma mediatizării problematicii transplantului pulmonar din România și analizării părerilor experților, Grupul de lucru pentru Transplant Pulmonar al Societatății Române de Pneumologie dorește să-și exprime următorul punct de vedere:


"În acest moment sistemul sanitar din România NU este pregătit să susțină în deplină siguranță pentru pacient transplantul pulmonar. Susținem aceast punct de vedere prin mai multe argumente. Deși actul operator (operația în sine) poate fi sustenabil la noi în țară, monitorizarea post-transplant și managementul complicațiilor postransplant, NU SUNT FIABILE ÎN ACEST MOMENT ÎN ROMÂNIA. Procedurile complexe care trebuie executate postransplant pentru a diagnostica și trata aceste complicații postransplant pulmonar, extrem de frecvente și complexe NU POT FI EFECTUATE CORECT SI COMPLET în acest moment în România pentru că necesită următoarele coordinate: O echipă medicală extinsă, multidisciplinară cu o vastă experiență în domeniu - ATI, pneumologie, reabilitare, radiologie, bronhologie intervențională, cardiologie inclusiv intervențională, anatomie patologica – ACEASTA NU ESTE DISPONIBILĂ ÎN ACEST MOMENT ÎN ROMÂNIA; Medicii specialiști din România (ATI, pneumologie, reabilitare, radiologie, bronhologie interventională, cardiologie, anatomie patologică) cu pregătire standard NU POT ASIGURA ACESTE ÎNGRIJIRI POSTRANSPLANT FĂRĂ O PREGĂTIRE AMPLĂ DE DURATĂ ÎN CENTRE SPECIALIZATE; Dotările corespunzătoare pentru aceasta echipă multidisciplinară, laboratoarele și dotările aferente - NU EXISTĂ ÎN ACEST MOMENT ÎN ROMÂNIA; Medicația posttransplant imunosupresoare (pentru scăderea imunității și diminuarea riscului de rejet, de respingere a organului transplantat) antimicotică (împotriva fungilor, ciupercilor), antivirală, antibiotică de ultimă generație etc., presupune costuri imense și necesită obligatoriu absența oricărei discontinuități în furnizarea acestor medicamente -ÎN ACEST MOMENT ÎN ROMÂNIA ACEST LUCRU NU ESTE POSIBIL.


"Experimente de transplant" au avut loc și în Turcia (1999) cu o rată de supraviețuire de 0%. Colegii noștri din Ungaria au realizat începând cu sfârșitul anului 2015 și începutul anului 2016 transplantul de plămâni la Budapesta după o perioadă de ani, în care au lucrat și au dobândit experiență profesională sub îndrumarea colegilor de la Viena. Inclusiv în acest moment cazurile complicate din țara lor se operează la Viena.


Menționăm ca Viena este singurul centru care ne-a oferit suportul logistic și medical pentru acești pacienți. Centrul universitar AKH Viena este centrul de referință pentru majoritatea țărilor din Europa de Est și Centrală.


Până în acest moment au fost transplantați 38 de pacienți români de către spitalul universitar AKH Viena, care sunt monitorizați în centrele de referință din țară (București, Timișoara, Iași, Cluj) în strânsă colaborare cu echipa de post-transplant a centrului AKH Viena.


Acești pacienți sunt regulat examinați de centrul din Viena deoarece rata de mortalitate ridicată posttransplant se datorează în special complicațiilor apărute post-intervenție chirurgicală. (fenomenul de rejet, DE RESPINGERE, de organ).


În aceste centre din România există specialiști doar cu o experiență minimă în acest domeniu (de monitorizare și evaluare post-transplat). Complicațiile severe ce pot apărea atât imediat postoperator cât și la distanță pot periclita grav viața pacientului. De aceea este esențială susținerea colegilor de la Viena. De asemenea, foarte mult timp, centrul universitar din Viena a fost singurul centru care a răspuns pozitiv cererilor noastre disperate pentru interveție la acești pacienți critici. Nu a existat și nici nu există suspiciunea asupra colegilor noștrii de "trafic de organe", acest termen fiind vehiculat mult prea ușor și fără nici o bază fundamentată. De mulți ani singura clinică care răspunde pozitiv la cererile de ofertă pentru transplantul pulmonar este AKH Viena. Între țara noastră (reprezentată de Agenția Națională de Transplant) și Eurotransplant există un acord reînnoit de ministrul Sănătății, toate procedurile respectand legislația în vigoare.


În cadrul Societății Române de Pneumologie s-a constituit din 6 octombrie 2016 Grupul de lucru pentru Transplant Pulmonar, sub coordonarea d-lui Prof. Univ. Dr. Ioan Cordoș, grup care nu a fost consultat până în acest moment în această problematică. Ne-am bucura ca în urma acestor dezbateri publice să se găsească o soluție rapidă în favoarea pacienților care necesită transplant. Ne manifestăm încă o dată îngrijorarea în privința forțării acestui act medical. Societatea Română de Pneumologie își manifestă sprjinul necondiționat în soluționarea pozitivă a acestei situații". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1786 secunde