Prevenirea și tratamentul stării de singurătate, neavând cauze comune și fiind resimțită în mod unic de fiecare om, pot varia dramatic. Un copil singuratic care încearcă să își facă prieteni la școală, de exemplu, va avea nevoi diferite de un adult singuratic vârstnic al cărui partener de viață a decedat recent.
Definițiile comune și clasice pentru singurătate descriu fenomenul ca reprezentând starea de a fi singur, lipsit de relaționare cu cei din jur. Singurătatea, însă, este o stare de spirit care îi poate face pe oameni să se simtă goi, singuri, izolați și nedoriți. Oamenii care se simt singuri caută să aibă contact cu ceilalți oameni, dar starea lor de spirit face mai dificilă formarea de legături cu persoanele din jur.
Specialiștii care au realizat cercetări în domeniu asociază singurătatea cu o formă de izolare socială, cu abilități sociale slabe, cu introversie și cu depresie. Mulți experți consideră că singurătatea nu reprezintă, în mod necesar, lipsa fizică a unor persoane în jur. Singurătatea ar însemna, mai degrabă, efectul asupra stării de spirit a unei persoane care are sentimentul de izolare.
Astfel, se constată că oamenii pot fi efectiv singuri, dar să nu simtă singurătatea. În aceeași măsură, pot avea contact permanent cu alte persoane și, totuși, să trăiască într-un sentiment de izolare și singurătate.