Sfaturile unui paramedic: arsurile nu se tratează nici cu ulei, nici cu gheață!

1777
1
Sfaturile unui paramedic: arsurile nu se tratează nici cu ulei, nici cu gheață! - fond-arsuri-sfaturi-paramedic3-1679598360.jpg
Leacurile din bătrâni pot face mai mult rău decât bine în cazul arsurilor. Sergentul major Simona Mitrea, paramedic în cadrul SMURD Constanța, a explicat că primul ajutor în astfel de situații este, pur și simplu, a uda zona afectată cu apă nu foarte rece.

Arsurile sunt printre cele mai des întâlnite accidente casnice. În majoritatea cazurilor, rănile sunt minore și nu este nevoie de intervenția cadrelor medicale, altele în schimb fie au afectat o bună parte din corp fie au un grad ridicat de profunzime și este nevoie de îngrijiri medicale. În toate situațiile, esențial pentru evoluția ulterioară a rănilor este primul ajutor.

Cu toții am auzit de tot felul de leacuri băbești folosite pentru a „ușura” suferința: ulei, unt, albuș de ou etc, pe care bătrânii le recomandau pentru a fi aplicate pe răni. Sergentul major Simona Mitrea, paramedic în cadrul SMURD Constanța, a explicat de ce nu sunt bune aceste leacuri băbești, cum afectează ele de fapt rana și ce ar trebui făcut încă din primele clipe de la producerea arsurii.

„Ca să putem să acordăm măsurile de prim ajutor cele mai potrivite, în cazul unei arsuri, trebuie mai întâi să ne dăm seama despre ce arsură este vorba. Arsurile pot fi clasificate, în funcție de factorul cauzator, în trei tipuri: termice, chimice și electrice. Iar în funcție de profunzime, vorbim despre arsuri de la gradul 1 la gradul 4. La gradul 1 este afectat epidemul, stratul superficial al pieții, apar roșeața, durerea și eventual mici ridicături la nivelul pielii. La gradul 2 apar pustulele, acele bășici pline cu lichid, cum sunt ele cunoscute în popor, însoțite de durere intensă, căci sunt atinse și terminațiile nervoase, dar nu distruse. La gradul 3, arsura este mai profundă, sunt distruse toate cele trei straturi ale pielii, cât și terminațiile nervoase – de aceea nu mai este durere, iar pielea are un aspect de ceară, albă sau neagră. În cazul arsurii de gradul 4, totul este specific arsurii de gradul 3, dar sunt afectate și tendoanele și oasele”, a detaliat paramedicul.

Cele mai frecvente accidente casnice duc la arsuri de gradul 2, iar în funcție de zona afectată, este recomandată consultarea unui medic. „Arsura de gradul 1 se tratează acasă. De la 2 până la 4 e de preferat să ne prezentăm la medic. Depinde și de cât de mare este suprafața afectată, dar e indicat să luăm legătura cu un medic, să o considerăm urgență medicală”, a subliniat sg. maj. Simona Mitrea.

Primul ajutor, fără leacuri băbești

Paramedicul a exemplificat cum ar trebui procedat în cazul unei arsuri cu ulei încins, incidente care se petrec frecvent în bucătărie. „Apar pustulele, iar protocolul ne indică ne îndepărtăm de factorul declanșator, adică de tigaia cu ulei. Apoi să introducem zona afectată sub un jet de apă, dar care să nu fie foarte rece. De ce să nu fie foarte rece? Pielea este o barieră termică, un reglator al temperaturii corpului, iar dacă avem o suprafață foarte mare afectată riscăm să scadă foarte repede temperatura corpului. Nu se pune nici gheață, pentru că riscăm să distrugem mai mult țesutul afectat. Nu trebuie nici să punem substanțe grase, precum unt, ulei etc, pentru că se produce o peliculă sub care se suprainfectează. Sunt acele obiceiuri ale bătrânilor, dar riscul de suprainfectare crește.

De asemenea, nu avem voie nici să smulgem textilele care se prind de rană. Acestea vor fi îndepărtate doar dacă nu se produce durere.

În consecință, vom ridica hainele doar dacă rana o permite, nu există durere și vom ține sub apă. Dacă nu avem apă multă, putem să punem comprese umede, pentru a ține zona cât mai umedă. Iar apoi sunt substanțe farmaceutice cu efect antiinflamator și calmant”, a explicat paramedicul.

Pustulele nu trebuie sparte, căci sunt un „plasture natural” care protejează rana de infecții. Iar ulterior, dacă situația o impune, se cere sfatul medicului pentru tratament.



Comentează știrea

Neopreol, Iod (Betadina)
23 martie 2023
Ulei Incins Bine pe toata mana

La mine a mers cu neopreol (standard dupa cauterizare : radiatii) si iod ulterior. Mai era si Cutanol (bebelusi) tot cu ulei pe tot antebratul.(merge si apa oxigenata[arde la prea mult] sau rivanol pt curatare). Cam 1-2 zile grav, ulterior acceptabil +1luna pina la utilizarea in parametii aproape normali a mecanismului de superior de locomotie si bune norme morale (salutatiune).

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.539 secunde