Spectacol de sărbători la Constanța pentru copiii autiști

371
Spectacol de sărbători la Constanța pentru copiii autiști - poza5-1356616682.jpg
Pentru patruzeci de copii autiști Crăciunul acesta a fost un moment special, dedicat lor de specialiștii Centrului de Autism "Marea Neagră" din Constanța, unde merg zilnic pentru terapie. Spectacolul oferit a fost însuflețit de trupa de dans a palatului Copiilor și trupa de teatru "Suflețel", copii care au înțeles că suferința nu trebuie ignorată și că acești micuți nu trebuie marginalizați. Pentru că serbarea a purtat denumirea "Spectacolul sentimentelor", fiecare copil a purtat un tricou alb, inscripționat cu un sentiment pozitiv ca: fericire, izbândă, rațiune sau putere, mesaje care au avut un impact pozitiv asupra familiilor acestor copii. 

Pentru că numărul copiilor autiști crește de la un an la altul, crește și necesitatea suplimentării locurilor din centrele specializate în terapiile specifice autismului. Astfel că, pentru 2013, specialiștii Centrului de Autism constănțean vor deschide un nou centru în luna februarie, de care vor putea beneficia două sute de copii cu tulburări neuropsihice din întreaga țară. Și noutățile nu se opresc aici! Un nou proiect unic în țară va demara în luna mai a anului viitor. Terapia cu delfini va face parte din seria de terapii utilizate până în prezent la centrul constănțean. "Pentru cele două terapii sunt disponibile o sută douăzeci de locuri, iar cursurile se vor desfășura în perioada mai - septembrie 2013 și se vor adresa copiilor cu tulburări neuropsihice din toată țara", a explicat psihologul Cristina Gemănaru, coordonatorul Centrului de Autism "Marea Neagră" din Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 10 Martie 2012
Stire din Diverse : Cum controlezi furia copilului tău
Pagina a fost generata in 0.9877 secunde