Premieră națională

Autismul, tratat cu ajutorul tabletelor Android, la Centrul "Marea Neagră"

1683
5
2 min citire
Autismul, tratat cu ajutorul tabletelor Android, la Centrul
În premieră națională, Asociația Centrul de Autism "Marea Neagră" introduce terapia copiilor cu autism cu ajutorul tabletelor cu sistem Android. Programul este implementat pe baza colaborării existente dintre asociația constănțeană și University North Texas din Statele Unite ale Americii, cu finanțare obținută în urma unui concurs național de proiecte.
Platforma de aplicații ABA pentru copiii cu autism este o premieră la nivel mondial și va putea fi utilizată de către toți copiii din România și nu numai, deoarece va avea și o versiune în limba engleză, putând fi descărcată de pe internet de către orice familie din lume care are un astfel de copil.
Începând deja cu luna aprilie 2012, copiii din centrul "Marea Neagră" din Constanța au putut accesa aplicații specifice adaptate capacităților de lucru cu rezultate extrem de încurajatoare. Tabletele vor fi folosite ca element logistic în Terapia ABA (terapie comportamentală aplicată), astfel încât specialiștii vor avea la dispoziție în lucrul cu copilul o mulțime de imagini, filme, aplicații ce pot duce la o interacțiune mult mai ușoară cu acești copii speciali.
"În ultimii ani, în Statele Unite ale Americii, tabletele sunt unele din cele mai folosite echipamente în terapia copilului cu dizabilități psihice, având în vedere modalitatea fizică de interacțiune directă a copilului cu echipamentul", a declarat, pentru "Cuget Liber", psihoterapeutul Cristina Gemănaru, coordonatorul Centrului "Marea Neagră".
În urma specializării internaționale în SUA, Cristina Gemănaru asigură pentru copiii din România introducerea ultimelor elemente de noutate în terapia copilului cu autism.
"Deși am introdus tableta în terapia copiilor de puțin timp, am observat la toți copiii nonverbali reducerea substanțială a comportamentelor de agresivitate și frustrare, deoarece acum pot comunica cu noi prin intermediul imaginilor și ne pot anunța mult mai ușor necesitățile lor", a mai spus psihoterapeutul.
Copiii vor putea utiliza platforma ABA cu ajutorul tabletelor, în program din curicula de începător de tipul identificare expresivă și receptivă a diverselor categorii (legume, fructe, animale, anotimpuri) sau programe din curicula de avansat (joc simbolic, activități preșcolare, activități de imaginație și logistică).

Comentează știrea

Memet Taner
12 august 2012
buna

de unde pot sa iau si applicatia ? Am o sora care are autism si vreau sa ii cumpar o tableta si nu stiu de unde sa iau o aplicatie in limba ROMANA

COJOCARU MIRELA
14 august 2012
AUTISM

BUNA ZIUA, SUNT FOARTE IMPRESIONATA DE ACEASTA TABLETA...SUNT MAMA UNUI COPIL CU AUTISM CARE ARE 9 ANI.....VA ROG SPUNETI-MI CUM POT PROCURA ACEASTA TABLETA IN LIMBA ROMANA? SI LA CE PRET? SUNT FFFF INTERESATA DEOARECE COPILULUI MEU II CAPTEAZA ATENTIA TABLETA.....

Memet Taner
14 august 2012
Tableta

Am citit pe site la Centru Marea Neagra : . Mulțumim pentru voturile acordate Centrului Marea Neagră în concursul de pe ȚARA LUI ANDREI privind introducerea tabletelor tip iPad în terapia copiilor cu autism. 2. Tabletele sunt deja folosite în terapie și au succes mare, reprezentând o motivație în plus pentru copii. 3. Platforma aplicațiilor Terapiei ABA în limba română va fi disponibilă începând cu luna august pentru copiii din Centrul Marea Neagră și va fi testată timp de 12 luni, iar după această perioadă de testare va putea fi utilizată de către toți copiii din Romania. In primul rand tabletele de tip iPad sunt foarte scumpe duc la 2000lei pretul In al doilea rand daca nu putem sa ajungem la Marea Neagra ce facem ? Copiii care nu au posibilitati sa ajunga la Centru Marea Neagra nu au posibilitati sa dea 2000lei pe o tableta cand mai bine dau banii la terapie In ultimul rand Si ce o sa facem noi cu copiii care au nevoie de programul acesta? Asteptam 1 an ??? Timpul este esential pt acesti copii, sa puna aplicatia asa cum e la vanzare nu sa fie testata , O testam noi le trimitem toate datele necesare dezvoltarii aplicatiei , ei doar sa puna Aplicatia spre vanzare

Nicoleta
13 decembrie 2012
Tableta

A trecut jumate de an...intre-timp am asistat la criza economica, campanii electorale, alegeri, iar criza...si iar criza... oare vom cumpara de pe piata la un pret rezonabil aceasta tableta? In U.E. ca tot ne raportam mereu...statul doteaza centrele si scolile speciale cu tablete ....

mariana
26 mai 2014
despre tableta

va rugam sa ne dati si noua aplicatia de pe tabletele speciale ,sunt fff .scumpe ...am un baiat de aproape 10 ani ,iar fi de mare ajutor !!!!!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 10 Martie 2012
Stire din Diverse : Cum controlezi furia copilului tău
Marţi, 08 Noiembrie 2011
Stire din Sănătate : Zincul previne apariția autismului
Pagina a fost generata in 0.0418 secunde