Un nou centru de dializă s-a deschis la Constanța

2182
"Față de 1990, când în România existau doar șapte centre de dializă, în prezent există peste 140 astfel de unități de nefrologie la nivelul întregii țări, atât în cadrul spitalelor de stat, cât și al clinicilor private. Acest lucru este benefic pentru pacienții dializați, care au acces la acest tip de servicii medicale de înaltă calitate, dar și pentru că este necesar un program care să depisteze numărul bolnavilor care încă nu au intrat sub monitorizare sau tratament medical", a explicat prof. dr. Eugen Moța, președintele Societății Române de Nefrologie, prezent la inaugurarea noii clinici. 


Tratamentul este decontat de CJAS Constanța
Inaugurarea celei mai noi clinici de dializă și nefrologie deschisă la Constanța a avut loc abia ieri, deși tratamentele au fost derulate încă din luna octombrie a acestui an. Acesta este cel de-al treisprezecelea centru din întreaga rețea de clinici, iar tratamentul oferit bolnavilor este gratuit, pentru că centrul a încheiat în acest sens un contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța. 
Pentru a beneficia însă de gratuitate la tratament, pacienții trebuie să aducă o trimitere de la medicul de familie. Capacitatea clinicii este de 80 de pacienți pentru hemodializă, însă numărul de pacienți pentru dializă peritoneală manuală și automată este nelimitat. Mai mult, centrul asigură accesul la tratament și în teritoriu, prin ambulanțele de transport special pe care le deține. 
"Clinica asigură transportul bolnavilor de la domiciliu la clinică prin transportul specializat care se impune în asemenea cazuri, pentru a se acoperii o arie cât mai largă de spațiu din teritoriu", a explicat, în cadrul evenimentului, dr. Andreea Costea, medic șef. 
16 cadre medicale asigură o gamă complexă de tratamente: hemodializă, hemodiafiltrare online, dializă peritoneală automată, dializă peritoneală continuă ambulatorie, consultații de nefrologie și ecografie și consiliere nutrițională și psihologică. În plus, există și un sistem de monitorizare la domiciliu. 
Cadrele medicale sunt instruite permanent prin cursurile IHS Medical School, cursuri susținute de specialiști din Marea Britanie după standardele europene. 


Centrul asigură "Dializa de vacanță"
Pentru ca pacienții din țară să poată beneficia de tratament și atunci când ajung la mare, clinica asigură aceste condiții prin programul "Dializa de vacanță". În acest fel, aceștia au libertatea de a călători fără să fie condiționați de tratament. Un astfel de centru de dializă de vacanță a fost înființat și la Bușteni.  


La inaugurare, a fost prezent și prof. dr. Dimitrie Capșa, medicul care a înființat primul centru de dializă din România, în 1974, la București, în cadrul Spitalului de Nefrologie "Carol Davila". Acesta a subliniat importanța susținerii și educării pacientului pentru ca acesta să își înțeleagă boala, să se obișnuiască cu ea și să își continue activitatea profesională. 
"Un bolnav care începe dializa pornește din start cu un fel de handicap, pentru că este conștient că viața lui depinde de aparate. De aceea, calitatea medicului este aceea de a îi explica toți pașii și toate regulile noului stil de viață pe care trebuie să îl adopte", a explicat dr. Capșa. 
În ultimii opt ani, compania a investit peste 20 de milioane de euro atât în aparatură, cât și în instruirea medicală. 
În România, sunt peste nouă mii de bolnavi dializați hemodialitic și peste o mie peritoneal. Specialiștii susțin însă că numărul celor care rămân nediagnosticați este mult mai mare și că mulți dintre aceștia nu mai ajung să se trateze din cauza decesului, provocat de complicați cardiovasculare. Din acest motiv, la începutul anului viitor, Societatea Română de Nefrologie va iniția un studiu național asupra prevalenței bolilor renale acute în România. În acest fel, specialiștii vor depista la timp bolnavii care nu sunt diagnosticați încă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7315 secunde