Urgențe pentru copii? Unde găsim, noaptea, un pediatru în Constanța

39263
15
Urgențe pentru copii? Unde găsim, noaptea, un pediatru în Constanța - fondundegasimunpediatrunoaptea-1429631533.jpg

Articole de la același autor

Este toiul nopții, copilul are febră sau vărsături și orice ați făcut nu îi este mai bine, așa că aveți nevoie urgentă să consultați un pediatru. Dar unde puteți să vă îndreptați cu cel mic, la o oră atât de târzie în noapte, în municipiul Constanța?

"Sunt mama unui copilaș de doi ani care, în ultima perioadă, a avut temperatură de aproximativ 39 grade Celsius. Am încercat leacuri băbești, am fost și la medicul de familie, acum avem situația sub control. Dar dacă am nevoie să merg cu el în timpul nopții la medic, unde pot să mă îndrept? Este Urgența Spitalului Județean Constanța singura opțiune?" - aceasta este întrebarea adresată de Raluca C., o cititoare a ziarului "Cuget Liber", dar dilema ei este împărtășită de numeroase mămici din municipiul Constanța. Unde pot găsi ajutorul medical de care au nevoie, pentru copiii lor, la orele târzii ale nopții? Ziarul "Cuget Liber" a realizat o trecere în revistă a unităților medicale care oferă îngrijiri medicale copiilor în timpul nopții și o prezintă în rândurile următoare.

Opțiunea oferită de stat: Urgența Spitalului Județean

O variantă este, așa cum este menționat și mai sus, sistemul sanitar de stat și anume Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța. Aici, potrivit datelor puse la dispoziție de reprezentanții unității sanitare, realizează gărzi următorii medici pediatri: dr. Marian Fâșie, dr. Anca Gabriela Bădescu, dr. Anca Maria Miu, dr. George Mirel Miu, dr. Diana Trandafir și dr. Gabriela Vârciu, cât și medicii pensionari dr. Natalia Tomescu, dr. Cornelia Dumitrescu și dr. Elena Popescu Mirceni.

 Ulterior, dacă se impune internarea pe Secția de Pediatrie, micuții bolnavi pot fi îngrijiți de: dr. Adriana Apostol, dr. Viviana Cuzic, dr. Delia Marinela Dumitrescu, dr. Viorica Lazăr, dr. Cristina Maria Mihai (șefa Secției de Pediatrie), dr. Larisia Mihai, dr. Gabriel Pârvu, dr. Cătălina Elena Rișcă, dr. Nina Siromascenko și dr. Mariana Știrbu. Pe Compartimentul de Terapie Acută a Secției de Pediatrie pot fi găsiți pediatrii: dr. Adriana Luminița Bălașa, dr. Elena Leu și dr. Ilie Simion Sora.

Centre medicale private cu pediatru de gardă non-stop

Pediatru de gardă în timpul nopții poate fi găsit și la Spitalul Euromaterna. "În caz de urgențe, Spitalul Privat Euromaterna dispune de medic pediatru de gardă, care poate acorda îngrijiri medicale bebelușilor la orice oră din zi și din noapte", au precizat reprezentanții unității medicale. Medicii pediatri care fac gărzi în această unitate sunt: dr. Lenuța Malcea, dr. Monica Cristescu, dr. Mimi Inceu Tița, dr. Elena Rotaru și dr. Ionela Popescu. Se impune menționat că, indiferent de ora prezentării, cei mici primesc îngrijirile medicale de care au nevoie, dar nu există posibilitatea internării lor.


Mămicile cu prichindei bolnavi care au nevoie de consultarea unui medic pediatru în timpul nopții se pot prezenta și la Clinica Medicală Homeomed. Aici, cei mici pot fi consultați de: dr. Chirața Blacioti, dr. Dănuța Cristescu, dr. Magdalena Ionescu, dr. Anca Sima, dr. Elena Popescu Mirceni sau de dr. Camelia Calafus (n.r. aceasta nu este medic pediatru, dar după cum au subliniat angajații clinicii, este medic de urgență și acordă îngrijiri medicale și celor mici). De asemenea, în cadrul acestei clinici, indiferent de ora din zi sau din noapte, cei mici pot beneficia de tratamente, de injecții sau perfuzii. 


Nu au pediatru, dar fac tratamente

Spitalul Privat ISIS nu mai asigură linie de gardă pe pediatrie pe timpul nopții. Dar, după cum au precizat cadrele medicale, situația este temporară, numai luna aceasta, în condițiile reorganizării unității sanitare. Singura noapte când unitatea va avea pediatru pe timpul nopții este cea dintre 28 și 29 aprilie. În schimb, în restul lunii, mămicile se pot prezenta cu cei mici la Spitalul ISIS, în timpul nopții, pentru tratamente sau injecții, fără a fi consultați de specialiști pediatri.

Medicii pediatri care oferă consultații, în acest moment, în cadrul spitalului menționat, în intervalul 8,00 - 20,00, sunt: dr. Adina Ungureanu, dr. Emanuela Dumitru, dr. Mirela Stancu, dr. Gabriela Vîrciu, dr. Sorina Stamate.


De asemenea, la Centrul Iowemed, după ora 20, copiilor le pot fi acordate doar tratamente, injecții sau perfuzii, cu condiția ca mămicile să aducă și rețetele din care reiese ce terapii trebuie să urmeze cei mici și medicamentele necesare. În schimb, până la ora 20, aici acordă consultații următorii pediatri: dr. Andra Maria Iorga, dr. Claudia Mariana Suciu, dr. Cătălina Elena Rișcă, dr. Nina Siromascenko, dr. Magdalena Ionescu și dr. Georgiana Popa.

La sucursala Iowemed din cartierul CET poate fi găsită, două zile pe săptămână, dr. Claudia Mariana Suciu, iar copiilor li se pot face tratamente, tot cu rețeta și medicamentele necesare, până la ora 22.


O altă unitate care acordă asistență medicală copiilor, dar numai în timpul zilei (mai precis până la ora 19, iar sâmbătă între 9 și 13) este ABC Medical, unde pot fi găsite dr. Nicoleta Șeitan și dr. Oana Barbu.


Comentează știrea

15 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
adevarul
12 septembrie 2015
adevarul

Daca doriti sa va fure copii la constanta romania la lazar irimia. Daca vreti sa va fure copii grabiti va sa mergeti la ei ca au inceput sa se duca la CIMITIR

medic de urgenta
16 februarie 2016
linie garda pediatrie

dr calafus camelia nu este MEDIC DE URGENTA,este medic de familie la cmiu de pe str M KOGALNICEANU si faptul ca a facut garzi la ambulanta nu o face medic de urgenta...

daniel
3 octombrie 2017
loan

Aceasta este de a informa publicul larg că dl Daniel John, un creditor privat de împrumut, a deschis o oportunitate financiară pentru toți cei care au nevoie de ajutor financiar. Noi oferim împrumut la rata dobânzii de 2% persoanelor fizice, firmelor și companiilor în termeni și condiții clare și ușor de înțeles. contactați-ne astăzi prin e-mail pentru a vă putea oferi condițiile de împrumut la [email protected]

Kumah James
5 noiembrie 2017
OFERTA DE IMPRUMUT

O zi buna,     Căutați afaceri, companie sau împrumut personal? Oferim toate tipurile de împrumuturi la rate ale dobânzii de 3% pe an, trimiteți-ne un e-mail cu detalii la [email protected] pentru mai multe informații. Email: [email protected] Numele companiei: MIDLAND CREDIT HOME Vizitați-ne la: www.midlandcreditonline.com Toate cele bune, Domnul Kumah James

Kumah James
5 noiembrie 2017
OFERTA DE IMPRUMUT

Sunteți un bărbat sau o femeie de afaceri? Sunteți într-o situație financiară sau aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? Aveți nevoie să plătiți împrumuturile Datoriile lor sau să vă plătiți facturile sau să începeți o afacere frumoasă? Aveți un scor de credit scăzut și veți găsi greu să obțineți împrumut de capital de la băncile locale / alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut sau de finanțare pentru orice motiv, cum ar fi: a) Împrumut personal, expansiune de afaceri, b) Înființarea de întreprinderi, educație, c) consolidarea datoriilor, d) Împrumuturi cu bani grei Oferim împrumuturi cu dobândă redusă de 3% și cu garanții și nu garanții, oferim împrumuturi personale, împrumuturi de consolidare a datoriilor, capital de risc Capital, împrumut de afaceri, împrumut de învățământ, ipotecă sau împrumuturi pentru orice motiv ". Cu toate acestea, metoda noastră oferă posibilitatea de a specifica suma împrumutului necesar și, de asemenea, durata pe care o puteți permite, vă oferă o șansă reală pentru a obține fondurile de care aveți nevoie! Aceste împrumuturi personale pot fi aprobate indiferent de creditul dvs. și există o mulțime de clienți fericiți pentru a susține această afirmație. Dar nu veți obține doar împrumutul personal de care aveți nevoie; veți obține cele mai ieftine. Aceasta este promisiunea noastră: garantăm cea mai mică rată pentru toate împrumuturile cu beneficii colaterale gratuite. Ne străduim să lăsăm o impresie de durată pozitivă depășind așteptările clienților noștri în tot ceea ce fac. Scopul nostru este să vă tratăm cu demnitate și respect, oferind în același timp servicii de cea mai bună calitate în timp util. Email: [email protected] Numele companiei: MIDLAND CREDIT HOME Vizitați-ne la: www.midlandcreditonline.com

15 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5295 secunde