Zeci de bebeluși născuți prematur, cu infecții materno-fetale și malformații, înghesuiți în incubatoare
Articole de la același autor
TRAGEDIE LA CONSTANȚA / Mama aleargă din cimitir în cimitir pentru a-și putea înmormânta fetița
30 Noiembrie 2016
Bebeluș de opt luni, suspect de rujeolă, decedat la spital
10 Ianuarie 2017
O fetiță a murit și a înviat din nou. "Au fost momente în care ne gândeam că nu o mai găsim în viață"
17 Ianuarie 2017
DOLIU ÎN SPITALUL JUDEȚEAN CONSTANȚA. A MURIT UN CUNOSCUT MEDIC
03 Decembrie 2016
Ce este peritonita și cum se manifestă boala
27 Decembrie 2016
Pericolul major al tumorilor pe creier. Care este speranța de viață
30 Noiembrie 2016
La acest moment, pe secția de Neonatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) sunt internați foarte mulți copii născuți prematur. Practic, un procent de 15% din totalul nou-născuților este reprezentat tocmai de acești micuți care au decis să vină pe lume înainte de termen.
Cel mai mic copilaș cântărește 800 de grame, el crescând în incubator de când cântărea 500 de grame, iar medicii speră ca nou-născutul să supraviețuiască, mai ales că până acum a avut o evoluție bună.
Problema este că tot timpul apar bebeluși născuți prematur, iar incubatoarele nu sunt suficiente pentru a-i putea îngriji.
"Noi avem multe incubatoare, dar unele nu funcționează, deși au fost reparate anul trecut. La acest moment, avem 25 funcționale, însă numai 13 pot fi folosite, asta din lipsa spațiului. Noi putem plimba incubatoarele dintr-o parte într-alta, găsim până la urmă un loc pentru ele, dar nu avem asistente care să se ocupe de atâția copii și atunci trebuie să-i mai împrăștii", a declarat, pentru "Cuget Liber", șeful Secției de Neonatologie, dr. Livica Frățiman.
Specialistul a spus că o bună parte dintre gravidele care ajung la spital nu țin legătura cu medicul de familie sau cu ginecologii, iar nesupravegherea sarcinii duce la aceste nașteri premature. Apoi, susțin cadrele medicale, este vorba despre situația socială a familiilor, dar și îndepărtarea populației de asistența medicală. Astfel, femeile nu se duc la medicul de familie pentru a fi luate în evidență sau dacă se duc, nu țin întotdeauna cont de sfaturile acestora. Din fericire, mulți bebeluși supraviețuiesc, chiar dacă asta înseamnă pentru ei mult stat în incubator, în spital, pentru a ajunge la greutatea normală, adică 2,300 kilograme.
Șase nou-născuți cu diferite malformații în 2017
În afara problemei cu incubatoarele, Neonatologia are în continuare nevoie de spațiu, de locuri în Terapie Intensivă, echipamente etc. "Cu ce avem la ora actuală reușim să le dăm șanse copiilor care se nasc, indiferent de vârstă și greutate, dar cu eforturi", a subliniat dr. Frățiman. Statistic vorbind, de la începutul anului și până la acest moment, în spital s-au născut în jur de 170 de copilași, dintre care mulți cu probleme de sănătate foarte grave, născuți cu infecții materno-fetale și malformații. Numai luna aceasta, medicii au luat în evidență șase astfel de cazuri, copilașii suferind de malformații de cord, malformații renale sau malformații digestive.
Desigur, există un cumul de factori care pot duce la apariția acestor malformații sau infecții. În primul rând, este vorba despre felul în care mama se îngrijește, condițiile ei socio-materiale, felul în care a ținut legătura cu medicul specialist în timpul sarcinii. Infecțiile materno-fetale, în schimb, sunt, de fapt, infecțiile urinare ale mamei sau infecții genito-urinare transmise bebelușilor. Desigur, există și copiii care nu se nasc cu infecție, dar uneori cei mici au de suferit de pe urma părintelui. Acest lucru, a precizat specialistul, se întâmplă mai ales atunci când membranele se rup prea devreme și copiii se nasc prematur. Partea bună a lucrurilor este că micuții își revin după 7-10 zile de tratament.
Mai mult decât atât, rubeola este o boală contagioasă care poate duce la malformații, dacă mama nu se tratează la timp. "În mod normal, există teste pentru depistarea acestei afecțiuni, dar dacă mama nu și le face, copiii se pot naște cu malformații grave și nu supraviețuiesc. Anul trecut, am avut două astfel de cazuri. Oricum, testele pentru depistarea bolii fac parte din testele obligatorii ale gravidei din primul trimestru și medicul obstetrician recomandă, în cazul rubeolei, întreruperea sarcinii", a completat medicul neonatolog.
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 18 Ianuarie 2017
Vineri, 09 Decembrie 2016
Marţi, 08 Noiembrie 2016
Miercuri, 02 Noiembrie 2016
Miercuri, 02 Noiembrie 2016
Vineri, 21 Octombrie 2016
Marţi, 04 Octombrie 2016
Sâmbătă, 17 Septembrie 2016
Miercuri, 24 August 2016