Acţiune caritabilă pentru îngrijirea copiilor bolnavi de cancer

5381
Acţiune caritabilă pentru îngrijirea copiilor bolnavi de cancer - xactiunecaritabila-1670510601.jpg

Articole de la același autor

După aproximativ trei ani în care restricțiile impuse de pandemie au împiedicat desfășurarea acțiunii caritabile „Din inimi de copii pentru copii”, în acest an, Școala Gimnazială „Petre Ispirescu” și Grădinița „Căsuța cu Povești” reiau organizarea acestui eveniment. De data aceasta, ediţia cu numărul zece a acțiunii caritabile se va desfășura vineri, 9 decembrie, începând cu ora 17.00, în incinta VIVO! Constanța, zona Food court. Ca și până acum, preșcolarii și elevii școlii, sub îndrumarea cadrelor didactice vor confecționa obiecte decorative/ podoabe pentru bradul de Crăciun, iar părinții doritori vor prepara împreună cu cei mici prăjituri de casă, ce vor fi și ele expuse alături de obiectele decorative, la standurile amenajate pentru fiecare clasă în parte. Totodată, pe scena din imediata apropiere a standurilor se va desfășura un program artistic pregătit de preșcolarii și elevii școlii, sub îndrumarea cadrelor didactice. Fondurile strânse în urma acestei acțiuni, vor fi donate ca și în ceilalți ani, Asociației „Dăruiește Aripi”, pentru îngrijirea copiilor bolnavi de cancer.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5184 secunde