Acum 155 de ani pleca primul tren de la Constanța

680
1
Acum 155 de ani pleca primul tren de la Constanța - trenvechi-1443204228.jpg

Articole de la același autor

În urmă cu aproape 155 de ani, de la Constanța pleca primul tren. Acesta făcea legătura între Constanța și Cernavodă, iar calea ferată era construită de o companie engleză. Iar cu 120 de ani în urmă Anghel Saligny ridica podul de la Cernavodă. Acum, trenurile de la Constanța la București ating și viteze de 160 de kilometri pe oră și fac posibilă parcurgerea distanței în numai două ore.

CFR Constanța a marcat vineri cele două momente istorice din istoria căii ferate în Dobrogea, cu o expoziție aniversară dedicată marelui Anghel Saligny. De altfel, evenimentul a fost cuprins în proiectul cultural-educativ-social "Arcade peste timp și ape", desfășurat de Ministerul Transporturilor. Astfel, Trenul Prezidențial al României a plecat dis-de-dimineață din Gara de Nord București, a oprit în stația de la Cernavodă, apoi la Constanța, după care s-a întors în Capitală. "Încheiem momentul aniversar la Constanța cu o expoziție dedicată personalității lui Anghel Saligny, în Salonul oficial al Gării Constanța, dar și cu prezentarea locomotivei cu foc, expusă chiar lângă peronul unu", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul general al CFR Constanța, Gelu Dae.

Potrivit acestuia, regionala Con-stanța se poate mândri, la această oră, cu două realizări de excepție. "Avem prima linie de viteză sporită pe ruta Constanța - București, unde se circulă cu 160 de kilometri pe oră, fiind singura capitală de județ care beneficiază de o linie cu viteză sporită și avem o eurogară", a mai spus Gelu Dae.

La rândul său, Iosif Sventes, directorul general al CFR Călători, a vorbit despre realizările companiei. "Trenul a reprezentat dintotdeauna o punte de legătură între oameni și locuri, iar construirea de poduri a favorizat dezvoltarea schimburilor comerciale și evoluția mijloacelor de transport, implicit a societății și civilizației. Astăzi, CFR Călători pune la dispoziția publicului un sistem de transport fiabil și accesibil ca preț, garantând astfel libertatea și dreptul la mobilitate pentru toate categoriile de cetățeni", a declarat directorul general al CFR Călători. 

Comentează știrea

Cosmin
26 septembrie 2015
Selectam dezvoltatori pentru piata globala.

-Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata globala. -Proiectul este lansat de curand si are mari perspective. -NU este necesara niciun fel de experienta! -Asiguram suport si logistica in desfasurarea activitatii. -Lucrati intr-un mediu placut, proactiv. -Principala atributie este mentinerea unei evidente a ofertelor prospectante si actualizate zilnic. -Oferim sanse reale de avansare in cariera! -Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal, cu posibilitatea unor bonusuri substantiale. -Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. -Programul de lucru este flexibil. -Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. -Sunt suficiente studiile medii. -Cerem cunostinte minime de operare pe internet, de lucru cu fisiere word si pdf si navigare online. -Solicitati acum mai multe detalii la una dintre adresele noastre de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Marţi, 22 Septembrie 2015
Stire din Economie : Grevă japoneză la Căile Ferate Române
Pagina a fost generata in 1.4627 secunde