Mii de copii din judeţul Constanța vor primi alocaţii mai mari din luna ianuarie 2024, mai exact acestea se vor majora cu 13,8%, procent care reprezintă rata medie a inflaţiei pentru anul 2022, nu pe anul 2023, în condiţiile în care indicatorul definitiv nu a fost comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
Faptul că alocaţiile vor fi indexate de luna viitoare cu procentul menţionat anterior a fost confirmat de Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii, pentru capital.ro.
Copiii cu vârsta de până la 2 ani au primit până luna aceasta o alocaţie de 631 lei, urmând ca din ianuarie 2024 să primească cu 87 de lei mai mult, în timp ce copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani primeau 256 lei, însă de luna viitoare vor primi cu 35 de lei în plus.
Asta înseamnă că alocaţiile vor fi de la 1 ianuarie 2024 de 718 lei/lună pentru copiii de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, şi 291 lei/lună pentru copiii între 2 şi 18 ani. Primesc alocaţie (291 lei/lună) şi tinerii care au peste 18 ani dacă sunt elevi de liceu sau şcoală profesională până la terminarea studiilor, precum şi tinerii cu handicap care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ preuniversitar, dar nu mai târziu de vârsta de 26 de ani.
Conform OUG 126/2021, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se indexează din 2023 anual, din oficiu, cu rata medie a inflaţiei din anul anterior.