Cresc alocațiile de la 1 ianuarie 2023. Câți bani vor primi în plus copiii lunar

1627
Cresc alocațiile de la 1 ianuarie 2023. Câți bani vor primi în plus copiii lunar - copii5-1669101569.jpg

Articole de la același autor

De la 1 ianuarie 2023, alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate cu rata inflației. Anunțul a fost făcut de liderul PSD, Marcel Ciolacu, după ședința conducerii coaliției de guvernare, potrivit Gândul


Conform OUG 126/2021, articolul 3, alin. 2: Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică.

Rata inflației în 2021 a fost de 5,1%, potrivit INS. Dacă s-ar aplica acest procent de creștere, alocațiile noi ar fi de 255,4 lei pentru copiii cu vârsta între doi și 18 ani și 630,6 lei pentru cei până la doi ani. 


Majoritatea copiilor, adică cei din grupa 2-18 ani, vor primi de fapt 12 lei în plus, pe lună, scrie Edupedu.ro.



Cuantumul alocațiilor în prezent


În prezent, alocația de stat pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani este în valoare de 243 de lei. După majorarea de la 1 ianuarie 2023, copiii vor primi lunar câte 255 de lei. În schimb, în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 2 ani, dar și a celor cu handicap, alocațiile vor fi majorate cu 30 de lei. În loc de 600 de lei, alocațiile vor crește la 630 de lei.

Pe de altă parte, reamintim că un proiect recent de modificare a Legii 277/2010 referitoare la alocaţii și ajutoarele sociale a fost adoptat tacit de Senat. Proiectul viza acordarea de bani pentru mai multe categorii de persoane, ca și majorarea considerabilă a sumelor aferente. Printre altele, se avea în vedere și dublarea alocației pentru familiile cu venituri reduse, dorindu-se, astfel, încurajarea natalității, conform expunerii de motive a inițiatorilor. Nu în ultimul rând, senatorii susțineau că alocația pentru susținerea familiei nu a mai fost actualizată în România de aproape 7 ani, în condițiile în care creșterea prețurilor a fost constantă.


 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5289 secunde