Întreținerea aparaturii vechi, foarte costisitoare

Analizorul de gaze sanguine de la Terapie Intensivă "înghite", lunar, 30.000 de lei

953

Articole de la același autor

În viitor, medicina se va baza doar pe dovezi – susțin specialiștii -, pentru că aparatura performantă permite stabilirea unui diagnostic precis. "Nu vom mai avea voie să punem diagnosticul doar cu ajutorul stetoscopului" – susțin cadrele medicale.

Deocamdată, aparatura de ultimă generație rămâne doar un vis frumos în multe unități medicale din țara noastră.
La Spitalul Județean Constanța, multe din aparatele utilizate sunt foarte vechi, iar întreținerea lor costă zeci de mii de lei lunar.
Analizorul de gaze sanguine este un aparat utilizat pentru explorarea funcției respiratorii a pacienților aflați în stare critică, dar și pentru diagnosticarea morții cerebrale.
La secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean, există un singur aparat de acest gen. Analizorul de gaze sanguine a fost primit prin donație, cu mulți ani în urmă, de la Banca Mondială. În afară de faptul că este vechi, aparatul este foarte pretențios, se strică frecvent, iar consumabilele utilizate pentru întreținerea sa costă 30.000 de lei pe lună, după cum ne-a declarat dr. Gheorghe Nicolae, șeful secției.
"Analizorul de gaze sanguine determină concetrația de oxigen și dioxid de carbon din artere și vene, hemoglobina, glicemia", a explicat medicul. Aparatul are nevoie de consumabile în permanență, fie că este utilizat, fie că nu. În cazul în care substanțele utilizate pentru întreținere se epuizează, iar spitalul nu are bani pentru a le înlocui într-un timp cât mai scurt, aparatul se strică. Medicul șef al secției spune că există și alte tipuri de analizoare de gaze sanguine, mult mai moderne și mai eficiente, care nu au nevoie de consumabile pentru întreținere, ci doar atunci când sunt puse în funcțiune. Întreținerea presupune costuri cu mult mai mici, dar, deocamdată, unitatea medicală nu dispune de fonduri pentru a face astfel de achiziții.
Analizorul de gaze sanguine este esențial în explorarea funcției respiratorii a pacientului. "Toți bolnavii care sunt conectați la aparatele de ventilație artificială ar trebui să facă determinări de acest fel. Ori, noi avem un singur aparat, iar dacă se termină consumabilele, nu-l mai putem utiliza și trebuie să apelăm la celelalte secții", a mai precizat medicul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1524 secunde