Angajatori, sunteți pregătiți de iarnă? Inspectorii ITM fac controale

224
Angajatori,  sunteți pregătiți  de iarnă?  Inspectorii ITM  fac controale - frig5-1483543667.jpg

Articole de la același autor

În afară de inspecțiile tematice pe care le efectuează în mod frecvent, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a început deja verificarea angajatorilor care desfășoară activități în aer liber, pentru a vedea, în acest fel, dacă se respectă legislația în cazurile unor temperaturi scăzute. 


Patronii sunt obligați să ia anumite măsuri pentru protejarea angajaților care sunt expuși în mod direct gerului de afară, cum ar fi cei care lucrează pe șantier, în domeniul construcțiilor, dar și alte sectoare de activitate. 


Ca urmare, în perioadele cu temperaturi sub -20 grade C sau cu temperaturi care, corelate cu vânt intens, de peste 10 metri pe secundă, pot fi echivalate cu acest nivel, cu indice de răcire mare, angajatorii sunt obligați să asigure o serie de condiții minimale pentru menținerea stării de sănătate a salariaților care lucrează în aer liber. 


"Angajatorii vor fi obligați să ia, în perioada următoare, o serie de măsuri, mai ales că prognoza meteo pentru acest sfârșit de săptămână se anunță a fi una cu temperaturi extrem de scăzute. Ca urmare, aceștia trebuie să le asigure lucrătorilor ceai fierbinte, între jumătate de litru și un litru pe zi, și trebuie să le acorde acestora pauze pentru refacerea capacității de termoreglare a organismului. Totodată, se urmărește trecerea, după posibilități, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecțiuni, care au contraindicații privind munca la temperaturi extreme", a declarat purtătorul de cuvânt al ITM, Florina Vișan. 


De precizat că, pe perioada întreruperii colective a lucrului, contractele individuale de muncă ale salariaților se mențin, această perioadă fiind considerată în continuare vechime în muncă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.058 secunde