Apa constănțenilor, nici scumpă, dar nici ieftină

773
3
Apa constănțenilor, nici scumpă, dar nici ieftină - aparobinet-1317241628.jpg
Prețul apei pe care o primesc constănțenii de la SC RAJA SA, trei lei pe metru cub, nu este nici mare, dar nici mic. Conform statisticilor, acesta se află pe locul al 19-lea în topul național al prețurilor la apă rece.
"Prețul evoluează numai în baza unei politici a administrației locale, în funcție de inflație și de cum se decide de către consiliul local. În prezent, prețul unui metru cub de apă este de trei lei. Acesta a fost modificat ultima dată la sfârșitul lunii iulie, conform contractelor semnate cu fiecare consiliu local. În prezent, o sticlă de apă plată de jumătate de litru costă la magazin trei lei, iar 1.000 de litri de apă aduse la etajul al zecelea, la cetățean în casă, sunt tot trei lei", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul RAJA, Felix Stroe.

Comentează știrea

olga
29 septembrie 2011
minciuna

mare minciuna cu canal, cu tva , cu acize , cu apa de ploaie, cu mita pt primar ca excursia costa apa ajunge cam la 6.25lei m3, nu mai mintiti oamenii ca sare incap la administratie

constantean
29 septembrie 2011
hotie

nu este posibil sa fie umflate in halul asta facturile la apa. se adauga apa meteorica, canalizare, incredibil. astia nu mai stiu cum sa umfle facturile, niste nesimtiti

sanda
29 septembrie 2011
Apa dxe la Raja

Raja Constanta sunt cei mai mari hoti din judet aici este cea mai mare coruptie : se platesc ziarele sa scrie de bine, se plateste politia cu carburanti sa inchida ochii , se platesc jusecatorii sa se castige procesele , este doar apa de canal pompata scumpa 6.5 lei pe Mc toate contoareler sunt decalibrate sa poata fura. se percep bani si pentru ce nu ploua. huuuuu Hotii blestemat sa fi Stroie ca-ti bati joc de un judet interg sa_ti crape inima !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3029 secunde