Aproximativ 630.000 de persoane au murit în ultimul an de HIV/SIDA

195
< 1 min citire
Aproximativ 630.000 de persoane au murit în ultimul an de HIV/SIDA - x-hiv-1733043164.jpeg
În fiecare an, pe 1 decembrie este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva HIV/SIDA, prilej cu care oamenii din întreaga lume se unesc pentru a sprijini persoanele care trăiesc cu HIV, dar și de a-i comemora pe cei care au pierdut lupta cu boala. În 2024, campania de conștientizare a populația asupra bolii se desfășoară sub sloganul „Drepturile omului sunt pentru toţi, iar sănătatea este un drept al omului".
Potrivit Ministerului Sănătăţii, HIV rămâne o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial, estimându-se că 42,3 milioane de vieți au fost pierdute până în prezent. În anul 2023, aproximativ 630.000 de persoane au murit din cauze legate de HIV și se estimează că 1,3 milioane de persoane au dobândit HIV.
Deși infecția cu HIV nu se vindecă, având acces la prevenire, diagnosticare, tratament și îngrijire eficace, aceasta a devenit o afecțiune cronică gestionabilă. Cum se poate preveni transmiterea infecției cu HIV: dacă ați făcut sex neprotejat cu o persoană al cărei status HIV nu îl cunoașteți, ar fi bine să vă testați. Dacă vă cunoașteți statusul HIV, veţi putea începe mai repede tratamentul care vă poate salva viața.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0449 secunde