Concurs Arta de a învăța să scrie un copil cu vârsta mintală de doi ani

Vârsta mintală a copiilor înscriși la Școala Specială nr. 2 Constanța este de doi - trei ani, în condițiile în care vârsta lor cronologică este de opt - nouă ani. Tocmai de aceea, trebuie să te cobori la nivelul lor, să știi de la început că perioada lor de atenție este redusă. Fiecare copil necesită un plan de terapie individuală. Nu există manuale adaptate pentru nevoile acestor copii, astfel că psihopedagogii
sunt nevoiți să se folosească de abecedarele învățământului de masă.

Toți copiii au afecțiuni severe și profunde: unul are boala somnului, altul este autist, iar altul are retard de limbaj. Fetița cu boala somnului nu se poate concentra mult timp. Pur și simplu, adoarme cu capul pe bancă. Copilul autist a venit în școală fără să știe să pronunțe o silabă. După un an de muncă, a rupt primele cuvinte.
În clasa psihopedagogului Leni Burlacu sunt șapte copii. Fiecare are ritmul lui de acumulare a cunoștințelor. Copiii sunt clasa a doua. Timp de un an, au învățat să scrie semnele grafice. "În clasa I nici nu știau să țină creionul în mâini. Vârsta lor mintală este de doi ani. Cum
să-i motivezi să vrea să scrie? Spre exemplu, când învăț un copil litera «U» mare de mână îi spun că merge pe șosea și astfel îl determin să scrie, iar altuia care trebuia să scrie litera «C» mare de mână i-am spus să tragă de volan, altfel nu l-ar fi atras scrisul", ne povestește dascălul. "Trebuie să știi până unde să te cobori", concluzionează psihopedagogul.
Unui alt copil i s-a desenat pe deget o arătare, pe nume "Jimmy". Doar așa băiatul a fost convins să pună penița stiloului pe hârtie și să copieze semnele grafice ale învățătorului. Dacă-l întrebi: "Cine scrie?" ți se răspunde: "Jimmy". Mult timp, psiho-pedagogul a fost cel care, dimi-neață de dimineață, îl desena pe Jimmy pe degetul băiatului. Apoi, el însuși își colora degetul de la mâna dreaptă.
În timp ce unii copii răspund la solicitările învățătorului și pot copia semnele grafice, alții nu sunt în stare nici după mai multe încercări să scrie o literă corect. "Și atunci o luăm de la capăt cu liniuțele", ne mărturisește Leni Burlacu. "Copiii pot chiar să regreseze, fapt considerat anormal în dezvoltarea unui copil. Azi știu ce-i triunghiul sau pătratul, iar mâine nu mai știu", ne mărturisește ea.

Părinții, vinovați pentru recuperarea târzie a copiilor
În mare parte, părinții poartă vina pentru faptul că recuperarea copiilor începe târziu. Un băiețel care rupe la vârsta de opt ani primele cuvinte putea fi recu-perat de la o vârstă mult mai mică. Părinții, care locuiesc în oraș de altfel, nu și-au pus niciun fel de întrebări de ce băiatul lor nu a rostit niciun cuvânt tip de atâta amar de ani. Acum, cu ajutorul unui logoped, copilul silabisește primele cuvinte.
Mai mult de atât, spun cadrele didactice de la școala specială, unii părinți refuză să accepte faptul că micuții lor au un grad de handicap și astfel nu pot fi înscriși la o școală normală, unde nu vor putea ține pasul cu ceilalți copii. "Dacă micuții sunt duși în școlile de masă, au nevoie de sprijin, de personal calificat. Nu se întâmplă acest lucru și astfel se ajunge ca, după ce rămân repetenți doi sau chiar mai mulți ani, să ajungă tot în școlile pentru nevoi speciale", ne mărturisesc cadrele didactice. Și chiar dacă unii învățători ar avea cunoștințele unui psihoterapeut, tot n-ar putea să acorde timpul necesar unui copil cu nevoi speciale, de vreme ce într-o clasă normală sunt minimum 26 de elevi.
Tocmai de aceea, rezultatele mai mult decât mulțumitoare pe care le obțin dascălii din școlile speciale, care modelează astfel de copii, sunt mai emoționante uneori decât obținerea unui pre-miu la un concurs național. O lite-ră corect scrisă, o silabă rostită corect de acești copii cu handicap fac, uneori, mai mult decât FB pe linie sau un premiu întâi.

Vârsta mintală a copiilor înscriși la Școala Specială nr. 2 Constanța este de doi - trei ani, în condițiile în care vârsta lor cronologică este de opt - nouă ani. Tocmai de aceea, trebuie să te cobori la nivelul lor, să știi de la început că perioada lor de atenție este redusă. Fiecare copil necesită un plan de terapie individuală. Nu există manuale adaptate pentru nevoile acestor copii, astfel că psihopedagogii
sunt nevoiți să se folosească de abecedarele învățământului de masă.

Toți copiii au afecțiuni severe și profunde: unul are boala somnului, altul este autist, iar altul are retard de limbaj. Fetița cu boala somnului nu se poate concentra mult timp. Pur și simplu, adoarme cu capul pe bancă. Copilul autist a venit în școală fără să știe să pronunțe o silabă. După un an de muncă, a rupt primele cuvinte.
În clasa psihopedagogului Leni Burlacu sunt șapte copii. Fiecare are ritmul lui de acumulare a cunoștințelor. Copiii sunt clasa a doua. Timp de un an, au învățat să scrie semnele grafice. "În clasa I nici nu știau să țină creionul în mâini. Vârsta lor mintală este de doi ani. Cum
să-i motivezi să vrea să scrie? Spre exemplu, când învăț un copil litera «U» mare de mână îi spun că merge pe șosea și astfel îl determin să scrie, iar altuia care trebuia să scrie litera «C» mare de mână i-am spus să tragă de volan, altfel nu l-ar fi atras scrisul", ne povestește dascălul. "Trebuie să știi până unde să te cobori", concluzionează psihopedagogul.
Unui alt copil i s-a desenat pe deget o arătare, pe nume "Jimmy". Doar așa băiatul a fost convins să pună penița stiloului pe hârtie și să copieze semnele grafice ale învățătorului. Dacă-l întrebi: "Cine scrie?" ți se răspunde: "Jimmy". Mult timp, psiho-pedagogul a fost cel care, dimi-neață de dimineață, îl desena pe Jimmy pe degetul băiatului. Apoi, el însuși își colora degetul de la mâna dreaptă.
În timp ce unii copii răspund la solicitările învățătorului și pot copia semnele grafice, alții nu sunt în stare nici după mai multe încercări să scrie o literă corect. "Și atunci o luăm de la capăt cu liniuțele", ne mărturisește Leni Burlacu. "Copiii pot chiar să regreseze, fapt considerat anormal în dezvoltarea unui copil. Azi știu ce-i triunghiul sau pătratul, iar mâine nu mai știu", ne mărturisește ea.

Părinții, vinovați pentru recuperarea târzie a copiilor
În mare parte, părinții poartă vina pentru faptul că recuperarea copiilor începe târziu. Un băiețel care rupe la vârsta de opt ani primele cuvinte putea fi recu-perat de la o vârstă mult mai mică. Părinții, care locuiesc în oraș de altfel, nu și-au pus niciun fel de întrebări de ce băiatul lor nu a rostit niciun cuvânt tip de atâta amar de ani. Acum, cu ajutorul unui logoped, copilul silabisește primele cuvinte.
Mai mult de atât, spun cadrele didactice de la școala specială, unii părinți refuză să accepte faptul că micuții lor au un grad de handicap și astfel nu pot fi înscriși la o școală normală, unde nu vor putea ține pasul cu ceilalți copii. "Dacă micuții sunt duși în școlile de masă, au nevoie de sprijin, de personal calificat. Nu se întâmplă acest lucru și astfel se ajunge ca, după ce rămân repetenți doi sau chiar mai mulți ani, să ajungă tot în școlile pentru nevoi speciale", ne mărturisesc cadrele didactice. Și chiar dacă unii învățători ar avea cunoștințele unui psihoterapeut, tot n-ar putea să acorde timpul necesar unui copil cu nevoi speciale, de vreme ce într-o clasă normală sunt minimum 26 de elevi.
Tocmai de aceea, rezultatele mai mult decât mulțumitoare pe care le obțin dascălii din școlile speciale, care modelează astfel de copii, sunt mai emoționante uneori decât obținerea unui pre-miu la un concurs național. O lite-ră corect scrisă, o silabă rostită corect de acești copii cu handicap fac, uneori, mai mult decât FB pe linie sau un premiu întâi.