Concurs Lipsă acută de specialiști în sănătate mintală

337

Articole de la același autor

Sistemul sanitar românesc funcționează cu doar 70 la sută din necesarul de specialiști în sănătate mintală, adică 7.150 de angajați de profil, deși ar fi nevoie de 11.000, a declarat, ieri, dr. Mugur Ciumăgeanu, director la Centrul Național de Sănătate Mintală (CNSM).
Directorul a menționat această problemă în contextul în care, ieri, a fost serbată pentru prima oară în România, Ziua Internațională a Sănătății Mintale.
Tot ieri, a fost lansată și campania "Iubește-ți mintea", care are drept rol conștientizarea importanței sănătății mintale. În anul 2006, au avut loc, în România, 26 de mii de internări în centre și spitale de sănătate mintală. Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), 20% din populație are probleme de sănătate mintală. "Nu sunt probleme neapărat grave, ci de tipul stresului, depresiei, cazuri ce pot fi rezolvate fără internare, ci cu ajutorul medicului de familie, dar și între aceștia, 3-4% necesită ajutor specializat și spitalizare", a spus dr. Ciumăgeanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.8992 secunde