Asfaltări în cartierul Compozitorilor, din Constanța
240
Articole de la același autor
Inconștiență la Constanța. Mămici și copii, între blocuri, fără să respecte restricțiile de pandemie
22 Aprilie 2020
Aparatură medicală în valoare de 200.000 de euro, donată Spitalului Județean. "Un astfel de laborator e ceva extraordinar!"
16 Aprilie 2020
Cadrele didactice, plătite numai dacă au activitate online
28 Aprilie 2020
Autoritățile locale din Constanța continuă lucrările de asfaltare a străzilor de pământ din cartierul Compozitorilor. La începutul acestei săptămâni, a fost turnat covor asfaltic pe strada Haricleea Darclee.
De altfel, infrastructura rutieră a fost construită de la zero, lucrarea fiind cuprinsă în programul de investiții pe care Primăria Constanța, prin SC Confort Urban SRL, îl desfășoară în cartierul Compozitorilor. În etapa premergătoare asfaltării, terenul a fost excavat și au fost turnate mai multe straturi de piatră.
Tot în cartierul Compozitorilor, continuă amenajarea carosabilului pe străzile Paul Constantinescu, Dimitrie Cuclin și aleea Madrigalului.
"Conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu staționeze autovehiculele în zonele în care se lucrează", fac un apel reprezentanții Primăriei Constanța.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 03 Iunie 2020
Luni, 01 Iunie 2020
Sâmbătă, 30 Mai 2020
Sâmbătă, 30 Mai 2020
Sâmbătă, 30 Mai 2020
Miercuri, 03 Iunie 2020
Marţi, 02 Iunie 2020
Marţi, 02 Iunie 2020
Luni, 01 Iunie 2020
Luni, 01 Iunie 2020