Asociaţiile de proprietari sunt invitate la punctele termice de care aparţin. Care este motivul

337
Asociaţiile de proprietari sunt invitate la punctele termice de care aparţin. Care este motivul - x-consumuri-1678371215.jpg

Articole de la același autor

Începând de vineri, 10 martie, până duminică, 12 martie, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari/locatari care nu au transmis până la această dată o adresă de e-mail pentru corespondență, sunt invitați la punctele termice stabilite, să ridice procesele verbale de stabilire a consumurilor de energie termică aferente lunii februarie 2023. Potrivit angajaţilor Societăţii Termoficare, programul este între orele 8:30 - 10:30 și 14:00 - 16:00. De precizat că reprezentanţii legali ai asociaţiilor de proprietari au obligaţia să împartă consumurile de energie termică pentru apă caldă menajeră pentru fiecare beneficiar de ajutor în parte şi să depună borderoul respectiv la una dintre casieriile societății Termoficare Constanța S.R.L. în intervalul orar 8:00 - 12:00 și 12:30-16:30 sau în format electronic la adresa [email protected].

În borderourile cuprinzând beneficiarii de ajutoare de apă caldă menajeră pe care reprezentanții asociațiilor de proprietari le înaintează către societatea Termoficare Constanța S.R.L., consumurile de energie termică aferente fiecărui beneficiar vor fi exprimate în mod obligatoriu în MWh. Atenţie! Termenul limită pentru depunerea borderourilor cuprinzând consumurile individuale ale beneficiarilor de ajutoare aferente lunii februarie 2023, este luni, 13 martie, ora 12:00. Pentru asociațiile care depun borderoul ulterior termenului specificat, facturile fiscale aferente lunii februarie 2023 nu vor mai fi diminuate cu valoarea ajutoarelor. Acestea vor fi decontate în cursul lunilor următoare, după depunerea borderourilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.37 secunde