Atenție la deșeurile voluminoase! Nu le puteţi arunca oriunde!

235
< 1 min citire
Atenție la deșeurile voluminoase! Nu le puteţi arunca oriunde! - x-deseuri-1724750706.jpeg
Săptămâna aceasta, containerele speciale pentru colectarea deşeurilor voluminoase au fost mutate în cartierul Brătianu, mai exact pe bulevardul I. C. Brătianu, în dreptul blocurilor PAV 5-PAV 6 (platforma 444) și pe bulevardul I. C. Brătianu nr. 248, la intersecția cu strada Matei Millo, bloc A, B (platforma 501). În aceste containere puteți depozita: mobilier vechi deteriorat, canapele, rafturi, dulapuri, saltele, uși, obiecte de uz sanitar, mochete, calorifere etc. Nu puteți depozita: deșeuri menajere, deșeuri rezultate din construcții sau demolări, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal, sticlă). În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 290 A. Înainte de toate, nu uitați că depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0417 secunde