ATENȚIE! Modificări în Codul Silvic. SANCȚIUNI DURE propuse de ministrul Mediului

124
ATENȚIE! Modificări în Codul Silvic. SANCȚIUNI DURE propuse de ministrul Mediului - dddd-1583838252.jpg
Orice cantitate de lemn tăiată din pădurile României va fi considerată infracțiune și pedepsită ca atare, a declarat, marți, la Parlament, ministrul propus la Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, citat de Agerpres.

"Am depus astăzi (marți, n.r.) la Camera Deputaților ca și inițiator un proiect de lege privind modificarea Codului Silvic, care își propune să avem măsuri mai ferme de combatere a tăierilor ilegale din pădurile României. Așa cum am declarat împreună, încă de la audieri, consider că astăzi pădurile din România suferă și avem nevoie de o acțiune fermă, cât mai eficientă, astfel încât prin măsurile pe care le face ministerul și, mai ales, prin această inițiativă legislativă să combatem acest fenomen al tăierilor ilegale din România. Mă bucur foarte mult că toți ceilalți colegi parlamentari, și vreau să le mulțumesc tuturor celor de la USR, PSD, PMP și evident colegilor liberali, au acceptat și împreună am făcut aceste modificări care vor stopa tăierile ilegale din România. Am înăsprit sancțiunile pentru toți cei care încalcă legea silvică. Astfel, dacă până astăzi, în România puteau fi tăiați 5 mc (de lemn. n.r.) și nu putea constitui infracțiune, ci doar contravenție, acum indiferent de valoarea prejudiciului produs va fi considerată infracțiune și pedepsită ca atare. Îmi doresc încă o dată să înțeleagă toată lumea că legea este lege pentru toți și trebuie respectată. Sper ca pe toți aceia care vor mai avea de gând să taie ilegal sau să fure din pădurile României să-i vedem cu cătușele pe mâini", a spus Alexe.

Acesta a menționat că o altă propunere de modificare la Codul Silvic prevede comercializarea de lemn fasonat din păduri, comparativ cu ce se întâmplă în prezent, când 67% din totalul materialului lemnos extras din fondul forestier reprezintă lemn pe picior. "O altă măsură pe care am prins-o împreună cu colegii mei este schimbarea din temelii a comercializării materialului lemnos din România. Astăzi, după cum bine știți, este comercializat ca lemn pe picior. Ne dorim ca această modalitate să fie schimbată prin modificarea acestui Cod silvic și să ajungem așa cum este în toate statele europene să vindem lemnul fasonat. Astăzi, în România, doar 33% din materialul lemnos este vândut ca lemn fasonat, restul de 67% ca lemn pe picior. În 3-4 ani, progresiv și etapizat vom ajunge în rândul statelor europene și astfel vom reuși să reducem aceste pierderi, erori de calcul care nu făceau altceva decât să pună presiune pe pădurile României", a subliniat oficialul.

Comisia Europeană (CE) a trimis, în data de 12 februarie, României o scrisoare de punere în întârziere și îndeamnă țara să pună în aplicare în mod corespunzător Regulamentul UE privind lemnul (EUTR), care interzice întreprinderilor din sectorul lemnului să producă și să introducă pe piața UE produse obținute din bușteni recoltați în mod ilegal. Executivul comunitar a acordat autorităților române termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităților române un aviz motivat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4778 secunde