Atenție, se oprește apa în Constanța!

423
1
Atenție, se oprește apa în Constanța! - faraapa1349296860-1362435846.jpg
Constănțenii care locuiesc în centrul municipiului sunt lipsiți de apă rece, astăzi, pentru aproape 12 ore. 

Pentru executarea unor lucrări de reabilitare conducte din municipiul Constanța, lucrări executate în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu, SC RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile, marți, 5 martie, între orele 8,30 - 17,00. Vor fi afectați consumatorii din zona centrală a orașului, din perimetrul delimitat de străzile Călărași - I.G. Duca - Avram Iancu - Ferdinand - Mircea cel Bătrân - Mamaia - Tomis - Călărași. 

În zonele Piața Ovidiu, Peninsulă și blocurile de pe Aleea Lupeni, dar și perimetrul delimitat de străzile (bulevardele) Mircea cel Bătrân - Mamaia - Prelungirea Bucovinei - Eroilor - Mihai Eminescu - Smârdan - Mircea cel Bătrân, apa va avea presiuni scăzute în acest interval. 

Mâine, vor fi afectați și consumatorii din KM 4 - 5

De asemenea, vor fi întreruperi și mâine, în cartierul Km 4 - 5. Tot pentru executarea unor lucrări de reabilitare conducte, în același Program Operațio-nal Sectorial de Mediu, S.C. RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile mâine, 6 martie 2013, între orele 9,00 - 17,00. Vor fi afectați consumatorii din perimetrul delimitat de străzile Arcului - Liliacului - Nicolae Grindeanu, dar și cei alimentați prin punctele termice numerele 91, 92 și 93. 

"Ne cerem scuze față de consumatorii afectați de aceste lucrări și îi asigurăm că SC RAJA SA Constanța va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt. Totodată, rugăm toți abonații afectați de această oprire să-și asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei", precizează purtătorul de cuvânt al SC RAJA SA, Irina Oprea. 

Comentează știrea

g-star
5 martie 2013
apa

IAR D-LE, IAR ???????????????????

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6713 secunde