Pentru executarea unor lucrări de investiții, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile începând de miercuri seara – 18 decembrie 2024, ora 22.00, până joi – 19 decembrie 2024, ora 14.00. Pe timpul desfășurării intervențiilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitatea Cumpăna, dar și abonații din următoarele zone din municipiul Constanța: Cartierele Medeea, CET, Anda, Viile Noi, Km 4-5 și Km 5, zonele Oil Terminal, Faleză Sud – Poarta 6, Industrială, Doraly și Comercială Constanța Sud.
Reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv, în fiecare zonă afectată, cu precizarea că la capetele de coloană și la etajele superioare pot să apară abateri de la acest program.
În perioada sistării furnizării apei, echipele de intervenție vor efectua lucrările de cuplare a conductei cu diametrul de 500 mm la sistemul centralizat. Din cauza vechimii, de peste 60 ani, s-a impus înlocuirea unui segment pe o lungime de aproximativ 50 metri, în zona intersecției bulevardului Aurel Vlaicu cu strada Industrială. Totodată, se va înlocui și sistemul de vane de legătură cu conducta DN 600, ce asigură o mare parte din necesarul de apă pentru Stația de pompare și tratare Constanța Sud (Bifurcație Cumpăna). Lucrările au fost demarate în urmă cu mai bine de două săptămâni, perioadă în care s-a realizat pozarea conductei în teren, s-au montat vanele pe noul tronson, urmând să fie realizată doar partea de cuplare/sudură și montare debitmetre pentru reglarea presiunii. Înlocuirea acestor secțiuni din conductele principale, DN 500 și DN 600, s-a realizat în regim de urgență, existând riscul major ca acestea să cedeze și o mare parte a consumatorilor să sufere de lipsa apei potabile pe o perioadă nedeterminată.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă", transmit reprezentanții RAJA.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.