Avertizare meteo pentru Constanța

486
Avertizare meteo pentru Constanța - cumvafivremea-1396630222.jpg

Articole de la același autor

Nu ne putem bucura încă pe deplin de primăvară. Vremea ne joacă feste și ne dă când una caldă, când una rece. După câteva zile de temperaturi mai scăzute, vineri a fost ceva mai cald, pentru ca în week-end să fie de-a dreptul frig.


Meteorologii au emis o avertizare de vremea rea pentru acest sfârșit de săp-tămână. Începând de sâmbătă dimineață, de la ora 9, și până duminică, la ora 12,00, vântul se va intensifica în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, precum și la munte, unde local, la rafală se vor depăși 60 - 65 km pe oră. Vântul va avea intensificări și în celelalte regiuni, însă la cote mai reduse.


Va ploua în cea mai mare parte a țării, iar în zona Carpaților Orientali și Meridionali vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În sud cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20 litri pe metru pătrat. Valorile termice vor scădea accentuat, mai ales în sudul, centrul și estul teritoriului.


La Constanța, sâmbătă, cerul va fi înnorat și va ploua slab atât pe timpul zilei, cât și noaptea. Vântul va sufla cu putere, dinspre est, iar maxima termică va atinge doar 8 grade Celsius. Duminică, precipitațiile se vor opri, dar norii vor persista. Rafalele de vânt se vor mai domoli și termometrele vor indica între 6 și 9 grade Celsius. De luni se mai încălzește puțin, până pe la 14 grade Celsius și cerul va fi variabil, cu soare.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6019 secunde