Băncile, pârâte la Protecția Consumatorilor că măresc dobânzile nejustificat

5900
Băncile, pârâte la Protecția Consumatorilor că măresc dobânzile nejustificat - efcf1ec175548bff9bd29d6ab139a180.jpg

Articole de la același autor

În anul 2009, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a înregistrat peste 3.000 de reclamații împotriva societăților bancare. Cei mai mulți consumatori au reclamat majorarea dobânzii la creditele contractate. La nivelul județului nostru, au existat 159 de sesizări, jumătate dintre acestea dovedindu-se întemeiate.

Recent, un constănțean s-a plâns că, deși în contractul său de credit era prevăzut un comision de administrare credite de 0,3% aplicat la valoarea soldului creditului, banca a calculat o altă valoare a acestui comision lunar, majorată, în defavoarea consumatorului, după doi ani de la data contractului. Comisarii Protecției Consumatorilor au amendat banca respectivă, iar omul și-a recuperat banii. Astfel de cazuri intră des în atenția autorităților, însă mulți consumatori nu-și cunosc drepturile și nu apelează la sprijinul instituțiilor. "Există un gol de informații în rândul cetățenilor. Consumatorii nu își cunosc drepturile, nu știu cui să se adreseze și ce trebuie să facă. Dacă ar avea toate aceste informații le-ar fi mult mai simplu să își rezolve problemele și nu ar mai trece prin situații de criză. În plus, nu cunosc suficient legislația și nu își dau seama că ar putea să-și rezolve situațiile direct cu agentul economic vizat. Din experiența noastră, cei mai mulți dintre agenții economici reclamați aleg calea amiabilă pentru a rezolva astfel de conflicte", a declarat, ieri, la Constanța, cu prilejul Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, Samuel Calotă, vicepreședintele ANPC.
Sărbătorită în fiecare an pe 15 martie, Ziua Consumatorilor se derulează, anul acesta, sub motto-ul "Banii noștri, drepturile noastre", vizând aspecte legate de serviciile financiare oferite consumatorilor și accesul la servicii financiare stabile, sigure și corecte. De altfel, conducerea Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Constanța a anunțat că va demara o amplă acțiune de informare a cetățenilor privind drepturile ca și consumatori. Vor fi cuprinse toate domeniile și serviciile, astfel încât oamenii să învețe să citească un contract de credit, să înțeleagă clauzele, să știe să se ferească de practicile de înșelăciune ale caselor de schimb valutar, dar și să citească o etichetă a unui produs alimentar.
"Puțini cetățeni știu că un contract presupune negocierea unor clauze. Întotdeauna însă este un contract impus, ce conține clauze care îl apără pe cel care face contractul. Omul semnează, pentru că îl arde, are nevoie, apoi, când simte că nu mai poate și că banca a crescut nejustificat dobânda, vine la noi. Însă banca este apărată de semnătura omului", a explicat vicepreședintele ANPC.

Transparență și drepturi noi în contractele de credite
Acesta a anunțat că, începând cu luna iunie, vor intra în vigoare noi acte normative ce vor reglementa creditele și care vor răspunde nevoilor reale ale consumatorilor în acest domeniu. Proiectul de act normativ se axează pe transparența și drepturile consumatorilor, prevăzând un set de informații care trebuie furnizate consumatorilor în timp util, înainte de încheierea contractului respectiv, informații precontractuale furnizate într-o formă standardizată (formularul standard privind creditul pentru consumatori). De asemenea, noul proiect legislativ are, în plus, două drepturi esențiale: permite consumatorilor să se retragă din contractul de credit, fără a invoca nici un motiv, în termen de 14 zile de la încheierea contractului și permite rambursarea anticipată a creditului în orice moment, cu o compensație echitabilă și justificată ca valoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 03 Iunie 2009
Stire din Economie : Cardul bancar nu sună la poliție
Pagina a fost generata in 0.4267 secunde