Bătrânețe în sărăcie. „Am muncit o viață întreagă pe ogoarele patriei și acum ce am? Nimic!”

309
Foarte mulţi dintre bunicii noştri sunt săraci lipiţi pământului şi abia trăiesc de pe o zi pe alta. O bună parte dintre ei au muncit în tinereţe, dar au pensii mizere, care abia dacă le permit să supravieţuiască, să îşi ia un colţ de pâine şi ceva de-ale gurii. Nu vorbim de mofturi aici, pentru că nici nu poate fi vorba de aşa ceva, ci doar de asigurarea traiului zilnic, medicamente şi cheltuielile curente pe fiecare cetăţean le are de plătit.

Din păcate, banii sunt puţini, neajunsurile mari şi, pentru că nu mai fac faţă cheltuielilor cotidiene, sunt nevoiţi să se împrumute de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Constanța. Nevoie de bani este: pentru a-şi plăti facturile, pentru a-şi cumpăra mâncare, pastile ori să-şi achite diferite consultaţii la medic, care, nici astea nu sunt deloc ieftine. Pe plan local, vârstnicii care apelează la CARP Constanţa cer sume ce pornesc de la câţiva leuţi, până la sume de ordinul sutelor sau miilor de lei. Cum spuneam, în aceeaşi situaţie de criză se află multe persoane, bieţii bătrânei bucurându-se pentru orice bănuţ, chiar dacă acest lucru înseamnă că după aceea trebuie să-i dea înapoi.



Precizăm că, în prezent, Casa de Ajutor Reciproc poate împrumuta o sumă de trei ori mai mare decât valoarea fondului fiecărui membru, urmând ca restituirea banilor să se facă în termen de zece luni, cu dobândă, desigur.

În concluzie, toţi aceşti bătrâni se împrumută pentru a-şi asigura traiul de pe o zi pe alta, iar majoritatea iau cam cât au stagiul de cotizare. Rareori se încumetă la sume de bani mai mari, mai ales pentru că nu apucă bine să dea banii înapoi, că vin, din nou, să ia alţii.



„Eu am venit astăzi doar să mă interesez, să văd câţi bani aş putea lua şi ce stagiu de cotizare am acumulat până acum. Am avut o lucrare în gură, făcută de un dentist, în urmă cu 20 de ani. Cât să ţină şi asta? Problema este alta, că eu am o pensie de numai 1.500 de lei, iar din banii aceștia nu reușesc să am un trai decent. Am muncit o viață întreagă pe ogoarele patriei și acum ce am? Nimic. Lună de lună, nu rămân cu nimic. Nu pot să pun un ban deoparte. Nu se poate. Statul ne-a răsplătit doar cu o pensie în bătaie de joc”, ne-a mărturisit Elena D., de 73 de ani, cu lacrimi în ochi.



Alături de ea, pe una din banchetele Casei de Reciproc a Pensionarilor se afla, în urmă cu câteva zile, o altă bătrânică bătută de soartă. Elvira S., căci aşa se numeşte octogenara la care facem referire, ne-a povestit că a început să muncească de când era de-o șchioapă și a continuat să lucreze până la ieșirea la pensie.

Din nefericire, acolo unde și-a desfășurat activitatea, vreme de peste 30 de ani, munca i-a fost pontată la salariul minim pe economie și s-a trezit cu o pensie de mizerie. „Ce se întâmplă acum este o adevărată bătaie de joc. Nu este normal ca după o viaţă întreagă de chin să nu poţi avea linişte, să nu te poţi bucura de ultimii ani de viaţă, pentru că trebuie să ai mereu grija zilei de mâine. Eu ce mănânc mâine? Am bani pentru piață săptămâna asta? Îmi ajung medicamentele? Bătrânețea este extrem de grea”, ne-a declarat femeia.

Şi, bineînţeles, ca ele există multe persoane de vârsta a treia, care suferă şi care îşi lungesc traiul de pe o zi pe alta, aşa cum pot. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2929 secunde