Bijuterii de aur, fără documente legale, confiscate de polițiștii de frontieră din Vama Veche

204
Bijuterii de aur, fără documente legale, confiscate de polițiștii de frontieră din Vama Veche - bijuterii-1551945943.jpg
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche aproximativ 160 grame bijuterii din metal galben, susceptibile a fi din aur și fără documente legale, care urmau să fie introduse ilegal în țară.


În această dimineață, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în țară, asupra pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – România. 


Oamenii legii au descoperit asupra unui bărbat, cetățean român, în vârstă de 36 de ani, aproximativ 160 grame bijuterii din metal galben (brățări, lanțuri, inele, cercei și pandante), susceptibile a fi din aur.
Persoana în cauză nu declarase bunurile și nici nu avea documente de proveniență sau autorizație de a efectua operațiuni cu metale prețioase. 


Bijuteriile, în valoare de aproximativ 27.680 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi predate în vederea expertizării la Trezoreria Constanța, iar polițiștii de frontieră l-au sancționat contravențional pe bărbat cu amendă în cuantum de 5.000 lei, conform art. 18 din OUG 190/2000 republicată.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3191 secunde