Începutul lunii iulie anunța un val de scumpiri: creșterea TVA-ului însemna, pentru mulți români, scumpiri la toate produsele. La fel, aceleași creșteri ale prețurilor erau așteptate și în farmacii, odată cu introducerea Ordinului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate 615/30.06.2010, pentru aprobarea metodei de calcul a prețului de referință pentru medicamente. De fapt, noua normă legislativă presupune o modificare a metodei de compensare a medicamentelor. "Medicamentele au același preț la raft, nu acesta a fost modificat. Bolnavii vor trebui să plătească mai mult, pentru unele medica-mente, în special pentru cele din import, pentru că noul ordin aduce modificarea sistemului de compensare", ne-a declarat o farmacistă.
Concret, în momentul compensării, CNAS ia în calcul un preț de referință pentru medicamentul cel mai ieftin. Potrivit reprezentanților CNAS, schimbarea modifică prețurile doar la o parte dintre produsele farmaceutice. "Sistemul se aplică doar pentru medicamentele de pe listele A și B (n.r. care au compen-sare de 90 și respectiv 50%). Medicamentele din lista C, unde sunt incluse cele din programele naționale, au coplată 0, iar compensarea este de 100%. Noi am calculat că pentru aproximativ 25% din numărul total de medica-mente din primele două liste crește coplata", a afirmat, dr. Nicolae Lucian Duță, președintele CNAS.
"Ne obligă să folosim medicamente de acum 30-40 de ani"
Chiar dacă produsele farmaceutice incluse în listele programelor naționale nu au fost vizate de modificarea legislativă, bolnavii cronici au de suferit pentru că au numeroase boli asociate și trebuie să ia pumnul de medicamente. Dr. Cezar Irimia, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), a declarat pentru "Cuget Liber": "Medicamentele de ultimă generație nu mai sunt compensate sau, dacă pacienții vor să fie tratați în continuare cu acestea, trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar. Dar schemele terapeutice au fost pe aceste substanțe până în prezent, organismul s-a obișnuit cu ele și, pentru ca tratamentul să fie eficient, ar trebui să le achiziționăm. CNAS-ul ne obligă, prin această măsură, să folosim medicamente învechite moral, care se prescriau în terapiile din urmă cu 30-40 de ani. De exemplu, în cazul hemofilicilor, ar trebui să aibă medicamente cu inhibitor de factor VIII, dar li se dă plasmă, care nici nu tratează, dar nici nu încurcă".
De suferit au și bolnavii cardiaci, a arătat reprezentantul organizației. "În cazul cardiacilor, prețul de referință luat în considerare a fost cel al Propanolului, medicament care nu se mai găsește pe piața din România și nu mai este folosit în nicio schemă terapeutică. În consecință, toate medicamentele pentru cardiaci vor fi mai scumpe", a adăugat Cezar Irimia. Prin această măsură vor fi folosite mai multe medicamente generice și cele românești.
Ori plătesc mai mult, ori renunță
Astfel, pentru tratarea hipertensiunii, bolnavii pot scoate și până cu 100 de lei mai mult pe lună. De exemplu, pentru Monopril, un antihipertensiv, de 10 mg, pacientul plătea până acum 9 lei. De la 1 iulie, scoate din buzunar 17 lei. Pentru a-și ține sub control colesterolul, un bolnav plătește pentru o cutie cu 20 de tablete de Sortis 111 de lei din prețul întreg de 122 de lei.
Măsura nu este văzută cu ochi buni de bolnavi. "Am fost diagnos-ticată în urmă cu câțiva ani cu o tumoare pe creierul mic și nu pot fi operată. Trebuie, în schimb, să urmez tratament. Am aflat că dacă vreau să iau în continuare aceleași medicamente va trebui să plătesc 1.100 de lei pe lună. Dar eu am o pensie de 600 de lei, din ce bani îmi voi permite să iau medicamente? Sunt pusă în situația de a renunța", ne-a spus pensionara Elena A. Mai mult, reprezentanții COPAC spun că aceleași măsuri drastice vor fi luate, din septembrie, și pentru bolnavii de cancer, diabet etc. "Acum plătesc, pentru afecțiuni asociate și medica-mente necompensate, în jur de 3.000 de lei pe lună, dar vor ajunge, din septembrie, să dea și până la 8.000 de lei", a arătat Cezar Irimia.
Pe de altă parte, farmaciștii spun că măsura este corectă, întrucât "așa se procedează și în străinătate, medicamentele scumpe nu sunt compensate de stat". În schimb, Cezar Irimia susține că, peste hotare, respectivele produse farmaceutice sunt suportate de asigurările de sănătate private, care nu există la noi.