Calmari pentru cele trei vedete care vor sosi la Delfinariu

3376
Calmari pentru cele trei vedete care vor sosi la Delfinariu - ba45f385393b859f5027f544416934d1.jpg
Angajații Delfinariului din Constanța au început pregătirile pentru primirea cum se cuvine a celor trei vedete care vor sosi, sâmbătă, de la Beijing. Pe lângă pregătirea bazinelor, ei s-au preocupat și de cumpărarea hranei.

"Fiecare delfin din cei trei va mânca jumătate de kilogram de calmar. Acesta conține mult magneziu și zinc și le va îmbunătăți viața sexuală. Dorim ca pe viitor să nu mai cumpărăm delfini, ci ca aceștia pe care îi avem să se înmulțească în captivitate", a spus directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, Adrian Mînăstireanu. Pe lângă calmar, fiecare delfin va primi, zilnic, 45 de kilograme de hering și 2 - 3 kilograme de capelin. Rația lor nu va fi fixă, ci în funcție de sezon sau efortul depus.
Urmașii delfinului Mark vor sosi, sâmbăta viitoare, cu o aeronavă tip Airbus 310F, pe Aeroportul de la Mihail Kogălniceanu, apoi vor fi transportați la Delfinariul din Constanța.
Delfinul Mark, cel care a adus bucurie în sufletele a mii de copii și adulți care i-au urmărit timp de 23 de ani spectacolele de la Delfinariul din Constanța, va fi înlocuit cu alți trei delfini aduși din China. Mark a murit, anul trecut, în luna iulie, în aceeași zi cu Michael Jackson. Dacă viața show-bizz-ului american a mers mai departe și fără Michael, Delfinariul din Constanța aproape că s-a prăbușit fără vedeta lui. Așa că cei din conducerea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii au luat decizia de a-i găsi un înlocuitor jucăușului delfin. Și cum puțini s-ar putea asemui lui Mark, cercetătorii constănțeni au găsit trei exemplare de delfini, în China, demne de a-i fi urmași.
Odată cu înrolarea în echipa Delfinariului, Ni-Ni, Pei-Pei și Chen-Chen au căpătat automat statutul de vedete, astfel că ei vor fi aduși pe meleagurile dobrogene cu o cursă aeriană de "lux". Pentru achiziționarea și transportul celor trei delfini, reprezentanții Consi-liului Județean Constanța au plătit jumătate de milion de euro. Este vorba despre Ni-Ni, un delfin mascul, care are vârsta de patru ani, și două femele, Pei-Pei, de cinci ani, și Chen-Chen, de șapte ani. Deocamdată, delfinii au nume chinezești, însă, cum vor ajunge la Constanța, ei vor fi botezați cu altele românești.
Transportul celor trei vedete de la Beijing la Constanța va dura maxim 12 ore. Ei vor sta în trei bazine diferite care vor avea între 3,1 și 3,5 metri lungime, un metru lăți-me și între 1,1 și 1,3 metri adâncime. De asemenea, cei trei delfini vor avea însoțitori în timpul zborului. Pe lângă serviciile de transport aerian, firma care efectuează transportul, Rom Charter Services SRL București, care reprezintă un consorțiu româno-belgiano-turc, a încheiat și asigurări de viață și sănătate pentru pasagerii-vedetă. Astfel, în cazul morții sau îmbolnăvirii pe parcursul zborului, întreaga responsabilitate va reveni companiei aeriene.
Directorul "Delfinariului" din Constanța, Adrian Mînăstireanu, a precizat că delfinii vor avea nevoie de o perioadă de acomodare și speră ca primul spectacol să aibă loc la data de 15 iunie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9582 secunde