Impozitele și taxele locale din Constanța au rămas, anul acesta, la același nivel ca și în 2014. Ele însă ar putea crește simțitor în anii următori, chiar și cu 50 la sută. Modificările prevăzute în proiectul noului Cod Fiscal au în vedere majorări de până la 50 la sută.
Impozitele și taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani, în funcție de inflație, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării. Majorarea poate ajunge până la 50 la sută, față de nivelul maxim de 20 la sută permis de normele actuale.
Legislația actuală stabilește că impozitele și taxele locale sunt indexate o dată la trei ani, prin hotărâre de guvern, în funcție de rata inflației calculată de la ultima indexare, iar administrația locală poate majora suma de plată printr-o cotă adițională, dar nu mai mult de 20% față de nivelul stabilit de Guvern.
Proiectul noului Cod Fiscal prevede însă că indexarea în funcție de inflație o dată la trei ani va fi efectuată în viitor de către consiliile locale, nu de Guvern, și că autoritatea deliberativă a administrației locale, la propunerea autorității executive, poate stabili cote adiționale la impozitele și taxele locale, în funcție de criteriul economic, social, geografic, dar și de necesitățile bugetare locale.
Cota maximă permisă acum de Guvern pentru majorarea impozitelor și taxelor locale este de 50%, față de 20% în prezent. La sfârșitul anului 2013, Guvernul s-a angajat în fața Fondului Monetar Inter-național, prin scrisoarea de intenție, că nivelul taxelor pe proprietate impuse per-soanelor fizice vor putea fi majorate "la latitudinea" autorităților locale, pentru a reduce astfel riscul acumulării de arierate și înregistrării unui deficit la nivel teritorial.
Datornicii constănțeni, executați silit
Deocamdată, Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța a demarat procedura de urmărire și executare silită pentru sumele neachitate în anii anteriori și/sau scadente la termenele 30 septembrie 2014 și 5 ianuarie 2015.
"Au fost expediate 37.302 de somații de plată, din care 32.738 pentru persoane fizice, adică 88 la sută din total, și 4.564 pentru persoane juridice, adică 12 la sută din total. Din totalul somațiilor emise, 32.600 cuprind debite cumulate din impozite, taxe și/sau amenzi, ceea ce reprezintă 87 la sută din total, iar 4.702 cuprind doar debite din amenzi, adică 13% din total", explică directorul SPIT Constanța, Virginia Uzun.
Potrivit acesteia, din cei 332.331 contribuabili înregistrați în anul 2014 în evidențele fiscale ale SPIT, 304.181 persoane fizice și 28.150 persoane juridice, raportul datornicilor este de 11%, din care 10% persoane fizice și 1% persoane juridice.
Reprezentanții SPIT anunță contribuabilii care au achitat debitele din dosarele de urmărire și executare silită înainte de comunicarea somațiilor de plată că, după primirea acestora, nu mai este necesar să se prezinte la ghișeele instituției. Recomandarea se adresează persoanelor care au efectuat plăți după data de 15 ianuarie 2015 și care se află în posesia unei chitanțe pentru suma înscrisă în somația primită.