Canicula încetinește trenurile. CFR avertizează că garniturile vor merge cu viteză redusă

357
Canicula încetinește trenurile. CFR avertizează că garniturile vor merge cu viteză redusă - tren-1656514862.jpg

Articole de la același autor

CFR SA avertizează că, în perioada 29 iunie - 1 iulie, când sunt anunţate temperaturi care vor depăşi 37 - 38 de grade în aer, personalul companiei va lua măsurile speciale pentru desfăşurarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă, printre care şi reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor, potrivit Antena3.ro


Personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare va efectua revizii suplimentare pe reţea, în regiunile aflate sub atenţionare de Cod Galben şi Cod Portocaliu, prin verificarea directă ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în şină va depăşi 50 de grade, pe anumite intervale de staţii, unde situaţia o impune, se va reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

CFR SA va aviza permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce intervale de staţii se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulaţie sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condiţiile de trafic.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.3825 secunde